Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Institutul Diplomatic Bulgar a prezentat ambasadorului României la Sofia studiul privind politica externă a României și relațiile româno-bulgare

Întâlnirea directorului Institutului, Tania Mihailova, cu E.S. Brândușa Predescu a avut loc în contextul unui interes conștientizat al Bulgariei pentru îmbunătățirea relațiilor cu România.

Ambasadorul român la Sofia E.S. Brândușa Predescu (a doua din stânga) și directoarea Institutului Diplomatic Bulgar Tania ‌Mihailov pozează cu studiul despre politica externă a României și relațiile româno-bulgare lânga autorii lui - Aneta Mihailova și Vladimir Mitev
Foto: Ambasada României la Sofia

Luni, 20 noiembrie 2023, directorul Institutului Diplomatic Bulgar, Tania Mihailova s-a întâlnit cu ambasadorul României în Bulgaria, E.S. Brândușa Predescu la ambasada României din Sofia pentru a-i înmâna exemplare din cartea Institutului "Politica externă a României în context geopolitic și Bulgaria". 

Cartea reunește două studii pe această temă - realizat de Dr. Aneta Mihailova, de la Academia Bulgară de Științe, și Vladimir Mitev, redactor al ediției în limba română a Radio Bulgaria și corespondent al Radio România pentru Bulgaria. 

Cei doi autori au fost de asemenea prezenți la întâlnire și au prezentat pe scurt cercetările lor, care, pe de o parte, conturează o viziune bulgară asupra politicii externe românești, iar pe de altă parte, oferă propuneri originale și bine fundamentate cu privire la modul în care pot fi îmbunătățite relațiile româno-bulgare.

La rândul lor, Tania Mihailova și ambasadorul Brândușa Predescu au discutat diferite inițiative de cooperare între instituțiile diplomatice din cele două țări. Tania Mihailova a împărtășit relațiile sale dinamice cu experți de marcă și cu conducerea Institutului Diplomatic Român. Ambasadorul Predescu a dezvăluit intențiile de a sărbători împreună cu partea bulgară, la București, prima aniversare a declarației comune de parteneriat strategic a președinților celor două țări - Rumen Radev și Klaus Iohannis.

Întâlnirea a evidențiat dorința celor două țări de a intensifica și dezvolta relațiile bilaterale, inclusiv în contextul apropiatei aniversări a 20 de ani de la aderarea la NATO.

Textul studiului va fi disponibil în curând în limba română pe blogul Podul Prieteniei, iar în prezent este disponibil aici în limba engleză.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Autoritățile bulgare anunță închiderea intermitentă a traficului pe Podul Prieteniei, lângă Ruse, din cauza lucrărilor la drumuri

Miercuri, 30 aprilie, între orele 8:00 și 17:00, traficul pe Podul Prieteniei, lângă Ruse, va fi oprit periodic, la intervale scurte, a anunțat Agenția pentru Infrastructura Rutieră (RIA). Restricția temporară se datorează lucrărilor de asfaltare pe un..

publicat în 29.04.2025 la 18:30
Poza este de ilustrație

Un protest perturbă traficul în regiunea Podului Prieteniei

Sâmbătă va avea loc un protest civic pașnic sub motto-ul „Protejarea copiilor noștri – procesiune de mașini și blocarea traficului pe Podul Prieteniei”. Participanții vor porni de la parcarea municipală de lângă clădirea Agenției Naționale de Venituri..

publicat în 26.04.2025 la 10:00

Simina Stan vorbește la Sofia despre feminizarea profesiei de arhitect în România

Simina Stan, istoric și specialist în patrimoniu arhitectural, va susține o prelegere despre feminizarea profesiei de arhitect în România de la începutul secolului al XX-lea și despre relațiile sale cu arhiva Corpului Arhitecților (1932-1948),..

publicat în 16.04.2025 la 15:00