Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Parlamentul Bulgar a aprobat trimiterea a 100 de vehicule blindate în Ucraina

Foto: BTA

Deputații bulgari au aprobat acordarea către Ucraina a unor vehicule blindate de transport care au ieșit din uz pentru Ministerul de Interne, cu echipamentul militar care le însoțește și piese de schimb pentru întreținerea acestora.

Acest lucru a fost posibil prin forța votului, în prima și a doua lectură, a unui proiect de lege privind ratificarea unui acord între Ministerul de Interne al Bulgariei și Ministerul Apărării al Ucrainei privind acordarea de echipamente blindate de transport, semnat la Sofia la 8 august 2023 și la Kiev la 13 noiembrie 2023. Proiectul de lege a fost susținut de GERB/SDS, Continuăm Schimbarea/Bulgaria Democratică (PP/DB), Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (DPS) și ,,Există un astfel de popor" (ITN). Renaștere și Partidul Socialist Bulgar (BSP) au votat împotrivă. BSP a declarat că participanții la "asemblajul" (termenul eufemist pentru coaliția de guvern între GERB-SDS și PP-DB - nota traducătorului)‌ au trădat interesele naționale prin trimiterea puținului echipament militar care ne-a mai rămas. "Pentru tot echipamentul militar pe care îl dăm, primim compensații de la UE", a declarat Ivailo Mircev de la PP/DB.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Ministrul bulgar de externe felicită ambasadorii arabi cu ocazia Ramadanului

La începutul dineului solemn Iftar, organizat în onoarea ambasadorilor țărilor arabe acreditați la Sofia, ministrul afacerilor externe Gheorg Gheorghiev a subliniat importanța dialogului, cooperării și responsabilității comune pentru construirea unei..

publicat în 29.03.2025 la 11:30

Vreme ploioasă așteptată în weekend

În următoarele 24 de ore, în țară va predomina vremea noroasă. Întreruperi temporare ale înnorării vor avea loc mai ales în orele dinaintea prânzului. În cursul nopții și după-amiezii, vor fi precipitații în multe locuri, intense cu caracter torențial în..

publicat în 29.03.2025 la 09:15

Procuroarea europeană bulgară Teodora Gheorghieva a fost suspendată temporar din funcție

Parchetul European a confirmat pentru BNR că procuroarea europeană bulgară Teodora Gheorghieva a fost suspendată temporar din funcție. Miercuri, EPPO a informat Parlamentul European, Consiliul UE și Comisia Europeană că lansează o anchetă administrativă..

publicat în 28.03.2025 la 17:00