Decizia Comisiei Europene privind aderarea Bulgariei și a României la Schengen pe cale aeriană și maritimă la sfârșitul lunii martie 2024, a provocat reacții puternice în Bulgaria. Președintele Rumen Radev a declarat că intrăm în 2024 cu sentimente amestecate și decizii pe jumătate luate - jumătate de Constituție, jumătate de Schengen, jumătate de adevăr, jumătate de buget, jumătate de reforme, jumătate de guvernare. Nici comunitatea de afaceri din țară nu și-a ascuns nemulțumirea, în țară auzindu-se chiar și un apel din partea Asociației Capitalului Industrial pentru boicotarea inițiativelor și bunurilor austriece pe teritoriul Bulgariei.
Premierul Nikolay Denkov a dat asigurări că discuțiile cu Austria cu privire la ridicarea restricțiilor și la frontierele terestre continuă.
Uniunea Transportatorilor Internaționali se așteaptă ca încă de anul acesta, Bulgaria să negocieze aderarea la Schengen și pe cale terestră, deoarece actuala situație nu ajută mediul de afaceri și economia în general.
"Aproximativ 8% din exporturile bulgărești către țările UE sunt efectuate pe cale maritimă, fluvială și aeriană, iar restul de 92% și peste sunt efectuate pe cale terestră. În mare parte pe cale rutieră și puțin mai puțin pe calea ferată, ceea ce înseamnă că decizia pentru un Schengen parțial în niciun fel nu susține mediul de afaceri, economia și sectorul transporturilor, în particular.
Avertizăm de ani de zile că în fiecare an transportatorii bulgari pierd între 100 și 150 de milioane de euro doar așteptând la granița cu România, și, din păcate, nu putem raporta niciun succes în această direcție" - a declarat pentru BNR Iordan Arabagiev, directorul executiv al Uniunii Transportatorilor Internaționali din Bulgaria.
Comitetul Economic și Social European, un organism consultativ al UE, din care fac parte angajatori, sindicaliști și reprezentanți ai organizațiilor sociale, economice și culturale din statele membre, a adoptat la jumătatea lunii decembrie a anului trecut o rezoluție prin care a cerut UE să accelereze procedura de aderare a Bulgariei și României la Schengen.
Potrivit președintelui Asociației Capitalului Industrial din Bulgaria, Vasil Velev, aderarea Bulgariei la Schengen, la zona euro și la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) reprezintă priorități pentru angajatori și organizațiile de afaceri. Existau așteptări și speranțe serioase ca în 2023 să fie implementată o aderare, cealaltă în 2025, iar în 2026, aderarea și la OCDE.
"Ceea ce s-a întâmplat până acum este o mare dezamăgire. Pentru anul trecut, activitatea desfășurată ca transport, ca marfă, în tone-mile pe calea aerului și pe apă, a fost de numai 1,8% din toată marfa din activitatea desfășurată, măsurată, repet, în milioane de tone-mile. Dacă luăm informații de la expeditorii de mărfuri, de fapt 3% din transporturi sunt pe calea aerului și pe apă, 97 sunt pe uscat, adică, ca circulație liberă a mărfurilor, beneficiul tinde spre zero" - Velev este categoric, dar subliniază un anumit avantaj în situația actuală pentru turism:
"Este minim, deoarece așteptarea pentru controlul pașapoartelor în aeroporturi este incomparabil mai mică decât așteptarea la cozile interminabile de la frontiere. Este evident că Bulgaria continuă să fie discriminată și aici se pune întrebarea - dacă suntem mai corecți euroatlantici decât Occidentul, de ce mai tolerăm acest lucru?".
Într-un interviu televizat, Velev a făcut apel la boicotarea bunurilor, magazinelor și benzinăriilor austriece de pe teritoriul Bulgariei, din cauza veto-ului austriac la aderarea noastră deplină. În cuvintele sale, transportul austriac în tranzit ar trebui să fie verificat în mod constant, așa cum se întâmplă cu al nostru.
În ciuda eliminării verificărilor de pașapoarte în aeroporturi, care întârzie serios pasagerii care folosesc mai multe mijloace de transport pentru a ajunge la destinație, controalele la frontierele terestre vor continua să provoace neplăceri industriei turistice.
"Sper că, odată terminate sărbătorile și înainte de începerea sezonului estival din acest an, Ministerul Turismului va începe să se gândească la posibilitatea de a face o solicitare către Poliția de Frontieră pentru a amenaja coridoare speciale pentru cetățenii UE, pentru a ajuta transportul cu autobuzul să-și scurteze șederea la granițe până la intrarea în spațiul Schengen și pe cale terestră", spune Pavlina Ilieva, președinta organizației Viitorul Unit pentru Turism.
Fostul ministru adjunct al afacerilor externe și economiei Milen Keremedciev vede motivul pentru care nu există o dată pentru aderarea noastră la Schengen pe cale terestră în criza migranților care îi îngrijorează pe ceilalți membri:
"Există un val de îngrijorare în rândul alegătorilor europeni cu privire la presiunea tot mai mare a migranților. Am văzut acest lucru la ultimele alegeri din Slovacia, Olanda, iar problema va rămâne relevantă pentru alegerile care vor urma în întreaga lume. Problema migranților va fi un subiect major pe care guvernele europene vor trebui să-l abordeze. Un guvern care nu reușește să facă acest lucru va primi o palmă foarte dură din partea alegătorilor", subliniază Keremedchiev.
Text de Ioan Kolev (interviuri realizate de Diana Donceva și Iordanka Petrova de la BNR-Horizon)
Fotografii EPA/BGNES, BTA, Ivan Ruslanov - BNR
Negocierile pentru formarea unui guvern între GERB și forțele parlamentare invitate de partid vor avea loc între 16 și 20 decembrie. Discuțiile politice vor preceda predarea de către președinte a primului mandat în cea de-a 51-a Adunare Națională pentru..
Partidele românești formează o coaliție pentru a apăra parcursul european al țării Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat noul Parlament al țării pe 20 decembrie 2024. Alegerile parlamentare, care au avut loc pe 1 decembrie, au..
În cadrul unei întrevederi cu ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó, președintele Bulgariei, Rumen Radev, și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul Ungariei pentru aderarea Bulgariei la spațiul Schengen. Într-un comunicat al biroului de presă al..
Ministrul de externe Ivan Kondov participă la reuniunea ordinară a Consiliului Afaceri Externe al UE de la Bruxelles, informează BTA. Aceasta a fost prima..
Negocierile pentru formarea unui guvern între viitorul deținător al mandatului GERB-SDS și partidele parlamentare continuă.Astăzi, GERB-SDS s-a așezat la..
Primul mandat pentru formarea unui guvern va fi înmânat după Anul Nou, dacă această săptămână este folosită pentru discuții între formațiunile politice,..