Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

De ce "dispar" bulgarii din Serbia?

Bosilegrad
Foto: BGNES

Ziarul sârb Danas a publicat două articole despre problemele minorității bulgare din Serbia din punctul de vedere al diferiților reprezentanți ai comunității. Articolele evidențiază statisticile și posibilele motive ale emigrării sau chiar refuzul bulgarilor de a se declara ca atare în cadrul recensământului național din Serbia, relatează BTA.

Stefan Stoicov

La ultimul recensământ din Serbia, minoritatea bulgară era de puțin sub 13.000 de persoane, în timp ce la recensământul din 1948 era de aproape 60.000 de persoane. Majoritatea bulgarilor au "dispărut" între 1971 și 1991, dar continuă să "dispară", notează Danas.

Potrivit comunității bulgare, motivele sunt emigrația și "mimetismul". "Fuga" de identitatea bulgară este adesea explicată prin faptul că bulgarii trăiesc în regiunile de frontieră din sud-estul Serbiei, care sunt și cele mai sărace din țară și unde este dificil să găsești locuri de muncă și salarii bune. Ziarul notează că aderarea Bulgariei la UE, care deschide mai larg ușa pentru emigrare și o "viață mai bună", contribuie de asemenea la declinul bulgarilor.

Țaribrod/Dimitrovgrad

Președintele Consiliului Național pentru Minoritatea Bulgară, Stefan Stoicov, subliniază că 90 la sută dintre tinerii bulgari din Serbia merg la universități bulgare.

Într-un articol separat al președintelui Centrului de informare culturală bulgară din Bosilegrad, Ivan Nikolov, se ridică întrebarea - dacă într-adevăr nu este înfricoșător să te definești ca bulgar în Serbia, atunci de ce există "mimetismul", "adică ascunderea originii bulgare ca modalitate de supraviețuire în Serbia".

Ivan Nikolov

El adaugă că nu doar minoritatea bulgară este în declin. Potrivit datelor recensământului, și maghiarii, croații și muntenegrenii se topesc cu 2/3. Ivan Nikolov este de părere că, în Serbia, minoritățile au fost văzute mult timp nu ca un factor al statalității, ci "ca un pericol pe care cineva trebuie să-l înlăture".




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Procuroarea europeană bulgară Teodora Gheorghieva a fost suspendată temporar din funcție

Parchetul European a confirmat pentru BNR că procuroarea europeană bulgară Teodora Gheorghieva a fost suspendată temporar din funcție. Miercuri, EPPO a informat Parlamentul European, Consiliul UE și Comisia Europeană că lansează o anchetă administrativă..

publicat în 28.03.2025 la 17:00

Kiril Petkov se confruntă cu acuzații de constrângere

Copreședintele Continuăm Schimbarea Kiril Petkov este acuzat de amenințări la adresa fostului ministru al e-guvernării Alexander Iolovski, în legătură cu procedurile de achiziții publice. Acestuia i-a fost impusă o cauțiune de 5.000 de euro, dar va..

publicat în 28.03.2025 la 14:45

La ușa alăturată: evenimente cu adresă balcanică

Protestele din Turcia continuă după arestarea primarului din Istanbul Protestele în masă din Turcia nu s-au potolit de la arestarea primarului din Istanbul, Ekrem Imamoglu, pe 19 martie 2025. Aproape 1.900 de persoane au fost reținute pentru..

publicat în 28.03.2025 la 14:00