Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Un bust-monument al lui Hristo Botev a fost dezvelit în satul moldovenesc Valea Perjei

Foto: BTA

Un bust-monument al poetului revoluționar Hristo Botev a fost dezvelit în satul moldovenesc Valea Perjei. Consulul bulgar la Taraclia Lyubomir Dimov a dat jos capacul monumentului în holul școlii din localitate, împreună cu președintele Asociației Bulgarilor de Pretutindeni, Mladen Stanev.

Ceremonia face parte din celebrarea celei de-a 50-a aniversări a liceului, care poartă numele poetului.


"Liceul teoretic "Hristo Botev" din satul Valea Perjei este singura instituție de învățământ din Republica Moldova care poartă numele acestui poet și revoluționar de geniu", a amintit directoarea școlii, Ana Kolceva. Iar în salutul său, ambasadoarea bulgară la Chișinău, Maia Dobreva, a urat liceului să-și îndeplinească cu succes în viitor rolul de centru educațional care păstrează identitatea și conștiința bulgară în rândul conaționalilor noștri din Moldova.

"La Taraclia, în Moldova, în Basarabia, noi am vorbit mereu despre faptul că aici este cealaltă Bulgarie - aici se respectă tradițiile, aici a fi numit bulgar este o mândrie, pentru că aici, în Bulgaria, acest cuvânt începe să-și piardă puțin câte puțin sensul", a spus unul dintre inițiatorii monumentului proaspăt dezvelit - Mladen Stanev.


La eveniment au participat liderii regiunii Taraclia, autorități locale, reprezentanți ai organizațiilor culturale, educaționale și sociale bulgare din Moldova și Bulgaria, elevi și profesori.

La Liceul Teoretic "Hristo Botev" din satul Valea Perjei învață 274 de copii, care sunt instruiți de 30 de profesori.


Fotografii: BTA, facebook/Liceul Teoretic "Hristo Botev" - satul Valea Perjei




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Baza militara Graf Ignatievo

Un avion militar de transport s-a prăbușit în timp ce se antrena pentru un spectacol aviatic

Ministrul Apărării, Atanas Zapryanov, a anulat spectacolul aerian de la baza aeriană Graf Ignatievo după ce un avion militar de transport L-39 ZA s-a prăbușit, a anunțat Ministerul Apărării. Accidentul a avut loc în timpul pregătirilor pentru..

publicat în 13.09.2024 la 14:45

Premiera unui film despre activitatea Agenției pentru Bulgarii din Străinătate

Filmul documentar „Inima celeilalte Bulgarii” al jurnalistei Milena Milotinova a fost prezentat în premieră la Clubul Militar Central din Sofia. Filmul este dedicat celei de-a 30-a aniversări a înființării Agenției pentru Bulgarii din Străinătate.  Prin..

publicat în 13.09.2024 la 12:30

Radioul Național și Academia Bulgară de Științe vor coopera pentru a promova publicațiile destinate bulgarilor din străinătate

Radioul Național Bulgar și Academia Bulgară de Științe au semnat un Memorandum pe baza căruia vor coopera și vor implementa inițiative comune pentru a promova activitățile științifice și de cercetare ale Academiei.  Documentul a fost semnat de..

publicat în 13.09.2024 la 11:30