Serviciul bulgar de salvare montană a avertizat că există riscul producerii de avalanșe în munți în următoarele zile. Condițiile pentru drumeții sunt bune doar în părțile joase.
"Turiștii trebuie să țină cont de faptul că în majoritatea munților a plouat toată noaptea, iar temperaturile sunt pozitive. Locurile în care există un strat de zăpadă consistent nu sunt potrivite pentru drumeții", au precizat salvatorii montani.
Instalațiile de telescaun din stațiunile montane funcționează conform programului.
Pentru încă o dată, tinerii medici, stagiarii și studenții la medicină ies la protestul național „Viitor în Bulgaria”. Ei cer îmbunătățirea condițiilor de muncă, creșterea salariilor, condiții motivante pentru formarea postuniversitară și o strategie pe..
Un incendiu de proporții, cu o întindere de aproximativ 10 km, arde în partea de est a orașului Karnobat, districtul Burgas, a anunțat primarul localității, Georgi Dimitrov. Din cauza vântului puternic, stingerea incendiului este dificilă, a transmis..
Festivalul de vară al fermierilor, care pune accentul nu numai pe mâncarea sănătoasă, ci și pe creșterea copiilor și cărți, va avea loc la coloanele Palatului Național al Culturii, NDK din centrul Sofiei, în perioada 27-29 iunie. „Vom reuni edituri cu..
A fost lansată licitația pentru proiectarea și construirea Terminalului 3, a spațiului pre-terminal, a nodului de transport și modernizarea Terminalului 2..
Prim-ministrul Rosen Jeliazkov a înmânat steagul național echipelor olimpice la științe naturale pentru 2025. În cadrul ceremoniei care a avut loc în..