Președintele Rumen Radev a depus în mod oficial o cerere la Curtea Constituțională pentru a declara neconstituționale deciziile Adunării Naționale privind numirea judecătorilor constituționali. În declarația sa, președintele subliniază că Constituția mandatează Parlamentul să respecte principiile de deschidere, transparență, publicitate și rezonabilitate în selectarea membrilor organelor pentru a asigura independența acestora. Potrivit șefului statului, aceste principii au fost încălcate, ceea ce pune în pericol autoritatea Curții Constituționale, informează centrul de presă al președinției.
În cauză este vorba despre alegerea, săptămâna trecută, a doi judecători constituționali: Desislava Atanasova, o veche lideră a grupului parlamentar GERB-SDS, care a participat la adoptarea a sute de legi, din partea cotei parlamentare, și fostul judecător al Curții Supreme de Casație Borislav Belazelkov, nominalizat de formațiunea Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată (PP-DB).
Între timp, paisprezece asociații de avocați din țară au cerut, de asemenea, Parlamentului să anuleze decizia de a-i alege pe Atanasova și Belazelkov, relatează Europa Liberă. Potrivit asociațiilor de avocați, legea a fost respectată doar formal în cadrul alegerilor, deoarece cele două nominalizări au fost depuse în ultimul moment, fără discuții publice. Acestea subliniază că Atanasova nu are nicio experiență ca judecător, după ce a lucrat pentru scurt timp ca consilier juridic într-un spital de psihiatrie.
Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei se află în vizită oficială la Sofia Printr-o ceremonie oficială în Piața Sfântul Alexandru Nevski din Sofia, președintele Rumen Radev l-a întâmpinat pe regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, care se află într-o..
Primul vot de neîncredere în guvernul lui Rosen Jeliazkov a fost, cum era de așteptat, fără succes. 150 de deputați au respins votul înaintat de grupurile parlamentare Renaștere, Sabie și Măreție cu privire la eșecul în politica externă. 54 de deputați..
”Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată (PP/DB) nu va lua parte la votul de neîncredere de astăzi în guvernul lui Rosen Jeliazkov”, a declarat copreședintele PP Kiril Petkov. „Moțiunea de cenzură pe care o vom depune după stabilirea datei de aderare la..
Comisarul european pentru democrație, justiție, statul de drept și protecția consumatorilor, Michael McGrath, s-a aflat într-o vizită de lucru în..
Președintele Rumen Radev: Europa poate face față provocărilor dacă își crește ambițiile Pe 9 și 10 aprilie 2025, președintele Bulgariei, Rumen Radev, a..
Președintele Rumen Radev va participa la cea de-a zecea ediție a Forumului Economic Delphi, care va avea loc în Grecia în zilele de 9 și 10 aprilie...