Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Bulgaria finanțează proiecte în Balcanii de Vest și în țările din Parteneriatul Estic

Foto: BTA

Guvernul Bulgariei acordă granturi în valoare de peste 1 386 000 de euro pentru finanțarea unor proiecte în țări din Balcanii de Vest, Europa, Orientul Mijlociu, Africa și Asia, a anunțat serviciul de presă al guvernului. Proiectele se înscriu în cadrul Programului de asistență pentru dezvoltare pe termen mediu și de ajutor umanitar al Bulgariei, cu prioritate în țările din Balcanii de Vest și din Parteneriatul estic.

În Balcanii de Vest, 25 de proiecte vor fi finanțate cu peste 795.000 de euro. În Macedonia de Nord, sprijinul vizează acoperirea universală a sănătății, protecția drepturilor omului și reformele democratice. În Serbia și Albania, se va sprijini dezvoltarea socio-economică, educația de calitate și accesul la serviciile de sănătate. În Bosnia și Herțegovina și Kosovo, sprijinul va fi acordat pentru grădinițe și educație școlară. În Muntenegru, va fi sprijinit sectorul sănătății. În Moldova, Armenia și Georgia, 9 proiecte vor fi finanțate cu peste 283 000 EUR. Banii sunt destinați consolidării capacității administrative, dialogului intercultural și sănătății.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Investor Day 2025 la Sofia

Bursa de Valori din Bulgaria (BVB) organizează „Investor Day 2025: Embracing Opportunities”, care va avea loc pe 28 aprilie, începând cu ora 09:00, la „Inter Expo Center”, au anunțat reprezentanții platformei bursiere. Forumul va fi deschis de directorul..

publicat în 28.04.2025 la 13:00

Kristalina Georgieva: Bulgaria trebuie să fie atentă în lunile care preced intrarea în zona euro

„Bulgaria se află într-un moment decisiv pe calea adoptării monedei europene și trebuie să fie foarte atentă în lunile următoare, astfel încât criteriile să fie respectate” , a declarat pentru BTA Kristalina Georgieva, directorul executiv al Fondului..

publicat în 28.04.2025 la 10:30
Arhivă - Banca Națională a Bulgariei

Banca Națională a Bulgariei emite o monedă comemorativă de argint cu imaginea lui Zahari Stoyanov

Banca Națională a Bulgariei pune în circulație începând de astăzi o nouă monedă comemorativă de argint din seria „Renașterea Bulgară”, a anunțat instituția. De această dată, moneda are ca temă „175 de ani de la nașterea lui Zahari Stoyanov”. Pe fața..

publicat în 28.04.2025 la 08:45