Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Cramele de vinuri din nordul Bulgariei își deschid porțile pentru turiști, pe 10 februarie

Harta Vinului - Ziua Porților deschise pt. Sf. Trifon Zarezan în Câmpia Dunării de Vest și Centrală
Foto: danubeplain.com

Cramele de vinuri din Câmpia Dunării de Vest și Centrală, își deschid porțile pentru vizitatori pentru prima dată sâmbătă, 10 februarie. Ziua a fost aleasă între 1 și 14 februarie, care sunt cele două date în care se sărbătorește Ziua Sfântului Trifon Zarezan. 

Sperăm ca acest tur viticol să devină un eveniment anual, a declarat pentru BTA Emi Marinova, proprietara unei crame de tip boutique, administrată de o familie, care se numără printre organizatori. Cele 20 de crame- organizatori ai inițiativei sunt incluse în Harta Vinului din Câmpia Dunării de Vest și Centrală. 

Aceasta include, de asemenea, Institutul de Viticultură și Vinificație din orașul Pleven (Plevna). 

"Facem această inițiativă într-o zi liberă, astfel încât mai mulți iubitori de vin să ne viziteze, să intre în crame, să le vadă, să afle mai multe despre producția de vin, despre soiurile de vinuri locale și internaționale și să le deguste", a adăugat Marinova. Pagina de Internet a hărții vinurilor https://danubeplain.com/ conține informații detaliate despre Ziua Porților Deschise și despre posibilitățile de a combina vizitele la mai multe crame.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Rumen Draganov

Creștere de 6% a numărului de turiști în plin sezon estival 2025 – Bulgaria rămâne destinație preferată

În vara anului 2025, turismul bulgar își continuă creșterea susținută, menținându-și atractivitatea în pofida provocărilor internaționale. Analiștii preconizează un aflux record de vizitatori străini în lunile iulie și august, pe fondul stabilității..

publicat în 30.06.2025 la 09:30

În stațiunea Chepelare, sezonul turistic de vară la munte începe cu mâncăruri tipice din regiunea Rodopi

Pe 27 iunie, în orașul Chepelare din Munții Rodopi, va avea loc un eveniment gratuit care va marca începutul sezonului turistic de vară la munte. Acesta va începe la ora 18:00 în Piața Olimpijski și va combina bucătăria autentică din Munții Rodopi cu muzica..

publicat în 27.06.2025 la 10:30

Bulgaria, pe locul al doilea în UE la calitatea apei pentru scăldat în 2024

Bulgaria se află pe locul al doilea în UE în ceea ce privește calitatea apei pentru scăldat pentru anul 2024, arată datele Agenției Europene de Mediu, publicate de Comisia Europeană, a transmis corespondenta BNR la Bruxelles, Angelina Piskova. Conform..

publicat în 23.06.2025 la 08:30