Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Varna și stațiunile din jur ating nivelul turismului din anul 2019, recordul de dinaintea pandemiei

Foto: pixabay

Oamenii care lucrează în industria turismului din regiunea Varna, la Marea Neagră, se pregătesc pentru sezonul estival. Judecând după rezervările în avans, există șanse mari ca în acest an, industria să revină, în sfârșit, la nivelul anului 2019 - un an record pentru turism, a declarat Pavlin Kosev, președintele Asociației Restaurantelor și Hotelurilor din Varna, într-un interviu acordat BNR-Varna. El spune că cererea la hotelurile din oraș și pentru excursii în regiunea Varna a început la începutul acestui an.

"În ciuda celor două războaie, a covid-ului și a tuturor celorlalte probleme, clienții noștri par suficient de relaxați și confortabili pentru a face rezervări în avans și, bineînțeles, întotdeauna iese mai ieftin din cauza reducerilor", notează Pavlin Kosev. Și în această vară, operatorii hotelieri se vor baza pe oaspeții din UE. Prin tradiție, cel mai mare număr de turiști care vin în această țară este din România.


"Piața românească este o piață mare, stabilă. Suntem țări vecine. Le place foarte mult turismul bulgar, și nu doar din cauza distanțelor scurte, ci pentru că există un bun echilibru între natură, mare, mâncare și toate tipurile de turism pe care le oferim - cultural, religios, vinicol", spune Pavlin Kosev.

Alături de turiștii din România, Varna este o destinație preferată de vizitatorii care vin din Polonia, Germania, Marea Britanie și, bineînțeles - din Bulgaria.

"Ne continuăm eforturile de a dezvolta și turismul intern, pentru că turiștii bulgari sunt un grup țintă pentru noi, chiar dacă unii se plâng că hotelurile de 5 stele sunt prea scumpe pentru ei. Dar avem și noi oferte mai ieftine, ca oriunde în lume. Prețurile serviciilor turistice au crescut și aici, ca peste tot în lume. Mai mult, mixul nostru de personal devine din ce în ce mai colorat - și noi trebuie să aducem personal din țări terțe, mai ales din Asia. Acesta este un lucru normal", spune Pavlin Kosev.


Fiecare sezon estival din Bulgaria merge "mână în mână" cu tot felul de previziuni sumbre - despre scăderea cererii și falimente în masă, sau amenințări la adresa industriei turistice din țară. În acest an, agenda alarmistă este completată de propunerea înaintată parlamentului pentru construirea unui parc eolian offshore în Marea Neagră, adică pentru amplasarea de turbine eoliene în mare.  Este de înțeles că industria se opune categoric acestei idei.

"Există probleme peste tot. Dar există și multe lucruri pozitive, lucruri de care putem fi mândri. Turiștii spun că sunt multe motive pentru care vin aici în vacanță. De aceea, în ceea ce privește discuțiile despre turbinele eoliene, dacă acestea sunt instalate pe plaja Nisipurile de Aur sau în altă parte pe coastă unde sunt turiști, atunci, da, va avea un efect negativ. Dar sunt sigur că specialiștii nu vor permite ca un astfel de lucru să se întâmple", spune Pavlin Kosev. 

Text de Veneta Nikolova

Fotografii: Pixabay




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Căile ferate bulgare de stat oferă o călătorie de sărbători cu Moș Crăciun

Căile Ferate Bulgare de Stat (BDZ) organizează o excursie de vacanță pentru pasionații de căi ferate. Un tren de Crăciun cu o locomotivă cu aburi și șase vagoane decorate festiv va circula pe 21 decembrie 2024 pe ruta Gorna Oreahovița - Pleven - Gorna..

publicat în 20.12.2024 la 14:15

Vin, spa, aventură și relaxare - combinația perfectă pentru zilele libere

Cultura vinicolă în Bulgaria este în plină expansiune. Tot mai multe locuri și evenimente atrag iubitorii de vin și cresc interesul pentru turismul vitivinicol. În 2024 cererea pentru degustări de vin a crescut semnificativ, iar rezervările pentru..

publicat în 20.12.2024 la 12:00

Un patinoar în aer liber se deschide în Burgas

Un patinoar cu o suprafață de 400 de metri pătrați se deschide în Piața Troika din orașul de pe litoral Burgas, în această seară la ora 18.30.  Organizatorii au prevăzut posibilitatea pentru cei care doresc să apeleze la serviciile unui instructor..

publicat în 18.12.2024 la 11:30