26 martie este Ziua Traciei - data a fost inclusă în calendarul oficial al Bulgariei în 2006, dar a fost sărbătorită cu mult înainte. În această zi, în 1913, armata bulgară a cucerit cetatea Edirne, considerată până atunci "inexpugnabilă". Înfrângerea a forțat Imperiul Otoman să semneze Tratatul de pace de la Londra, prin forța căruia și-a predat teritoriile balcanice aliaților victorioși din Balcani.
În luna iunie a început cel de-al doilea război balcanic. Armata bulgară a luptat împotriva Greciei și Serbiei pentru teritoriile disputate din Macedonia și împotriva României pentru sudul Dobrogei. Profitând de acest lucru, armata otomană a deschis o breșă în graniță de-a lungul liniei Midia-Enos, a ocupat Tracia Edirne și a alungat populația bulgară cu multă brutalitate.
Pentru traci, data de 26 martie este un simbol al luptei pentru libertate, o zi de comemorare a eroilor căzuți la datorie, dar și o zi în care ne amintim de victimele care și-au pierdut viața în urmărirea ideii naționale, spune Uniunea Asociațiilor Tracilor din Bulgaria, organizație care reunește urmașii bulgarilor traci.
Varna este unul dintre orașele în care, în fața Portalului Monumentului Regimentului 8 Infanterie Mare, au loc ceremonii oficiale pentru a marca Ziua Traciei și împlinirea a 111 ani de la cucerirea cetății Edirne de către armata bulgară în timpul Războiului Balcanic din 1912-1913.
"Principalele valuri de refugiați au avut loc după războiul ruso-turc din 1878, după răscoala de la Ilinden-Schimbarea de Față din 1903 și mai ales după Războiul Balcanic (1912-1913), după ruinarea bulgarilor din Tracia, adică atunci când bulgarii au fost alungați și din Tracia de Est și din Tracia de Vest. Peste 350.000 de bulgari au fost forțați să-și părăsească casele și să plece în Bulgaria", spune Rumiana Vâlceva, președinta Asociației tracilor Căpitanul Petko Voivode. "Unii dintre ei s-au stabilit în Varna și în împrejurimi. Este greu de spus câți sunt în prezent, dar dacă ne întoarcem în timp, poate că au fost mai mult de 20.000 de persoane care au venit la Varna în timpul diferitelor fluxuri de migrație, iar numărul urmașilor lor în zilele noastre este mult, mult mai mare. De aceea, suntem deosebit de mândri să constatăm că "fața" bulgară a orașului Varna a fost modelată tocmai de venirea refugiaților traci, în principal din Tracia Orientală, dar există și unii din Tracia Egeeană. Ca să nu mai vorbim de rolul descendenților refugiaților traci în construcția și evoluția orașului Varna."
Interviu realizat de Mariela Dimitrova, BNR-Varna
Compilat de Elena Karkalanova
Fotografii: BTA, BGNES, Muzeul Național de Istorie Militară, arhivă
Persoanele cu dizabilități mintale vor împărtăși perspectiva lor unică asupra patrimoniului arhitectural al Sofiei în expoziția fotografică „Povești arhitecturale din vechea Sofia”. Aceasta va fi vernisată la 1 noiembrie în Spațiul Cultural al Sălii..
Plovdiv Jazz Fest sărbătorește anul acesta a zecea aniversare cu un program, care la fel ca-n vara trecută, și acum în toamnă, include unele dintre cele mai mari nume din lumea jazzului. Ediția de toamnă va cuceri al doilea oraș ca mărime din..
Tur ghidat gratuit al Rezervației arheologice Abritus, organizat de Muzeul Regional de Istorie din Razgrad pe 30 octombrie cu ocazia închiderii sezonului turistic. Pe tot parcursul zilei, cei care doresc să exploreze vechiul Abritus vor fi însoțiți și..