Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Reprezentanții ambasadei României din Sofia au întâmpinat cu flori, pasagerii primul zbor Schengen, București-Sofia

Emoții mari azi, pe aeroportul din Sofia, când echipa ambasadei României în Bulgaria, condusă de E.S. Ambasador Brândușa Predescu, a întâmpinat cu flori, tricolorul României și multe zâmbete, pasagerii primului zbor de la București la Sofia, după aderarea din 31martie, a celor două țări la spațiul Schengen, pe cale aeriană și maritimă.

După coborârea în coridorul special delimitat pentru călătorii Schengen, cetățenii români și străini sosiți din București, au primit lalele galbene de la reprezentanții ambsadei Românei.



Suntem cetățeni europeni ca toți ceilalți. Astăzi este un moment (...) pe care unii l-au numit un vis. Nu este un vis devenit realitate. Este o realitate, o normalitate care se întâmplă în statele membre aflate, în sfârșit la jumătatea drumului procesului de aderare deplină la spațiul Schengen. Iată ce sărbătorim astăzi”, a declarat d-na ambasador Brândușa Predescu.

Mă bucur că, în calitate de ambasador al României în Bulgaria, pot trăi acest moment simbolic pe aeroportul de aici, din Bulgaria, și care reflectă de fapt, ceea ce va face colegul meu, ambasadorul Bulgariei la București, peste aproximativ o oră și ceva, pentru a întâmpina pasagerii primului zbor Schengen între Sofia și București” a mai adăugat Brândușa Predescu, menționând totodată importanța cooperării dintre cele două țări și eforturile comune, dar și individuale ale acestora.


Întrebată când vor adera cele două țări la Schengen și pe cale terestră, ea a spus că autoritățile române lucrează neobosit pentru a finaliza acest proces. Nu există o zi în care să nu vorbim cu toți partenerii noștri din Uniunea Europeană. Ea a mulțumit, în numele Ministerului Afacerilor Externe, tuturor guvernelor, tuturor statelor membre și Comisiei Europene, care au susținut și încurajat România și Bulgaria în acești ani lungi de pregătire.”

Un gest similar va avea loc și pe aeroportul din Otopeni, unde cursa Sofia- București va fi întâmpinată de reprezentanți ai ambasadei Bulgariei în România.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Foto: Centrul de presă

Expoziția ”Cetatea medievală transilvăneană” de Ovidiu Cărpușor vizitează Balcic

Expoziția de pictură „Cetatea medievală transilvăneană” a artistului român Ovidiu Cărpușor va fi prezentată în perioada 9-23 noiembrie la Galeria Cuibul Liniștit din cadrul Complexului de Arhitectură și Parc Castelul din Balcic. Expoziția cuprinde 20 de..

publicat în 08.11.2024 la 18:15

Academia Economică din Sviștov a sărbătorit 88 de ani de la înființare

La 8 noiembrie 2024, Universitatea de Economie din Sviștov ”Dimităr A. Țenov” a sărbătorit solemn ziua patronului său și cea de-a 88-a aniversare de la deschiderea sa, a raportat BTA. În semn de apreciere, coroane și flori au fost depuse la monumentul..

publicat în 08.11.2024 la 16:45

Românii și bulgarii s-au închinat la Mănăstirea Basarabov

Zeci de bulgari și români au vizitat duminică, 27 octombrie, mănăstirea rupestră „Sf. Dimitrie Basarabov. Ei au luat parte la liturghia prilejuită de sărbătoarea mănăstirii. În biserica mănăstirii a fost expusă spre închinare o icoană a sfântului cu o..

publicat în 27.10.2024 la 17:30