Operatorul bulgar al sistemului de energie electrică și Agenția de Comerț și Dezvoltare a SUA ar putea coopera în implementarea activităților de studiu pentru coridorul energetic Est-Vest, care ar urma să conecteze operatorii din Turcia, Bulgaria, Macedonia de Nord, Kosovo, Albania, Muntenegru și Italia.
Acest lucru a devenit clar în cadrul unei întâlniri la Sofia între ministrul Energiei, Vladimir Malinov, și directorul regional pentru Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Europa și Asia al Agenției SUA pentru Comerț și Dezvoltare (USTDA), Carl Kress.
USTDA finanțează proiecte-cheie și colaborează cu companii pentru a dezvolta infrastructuri durabile și a stimula dezvoltarea economică în țările partenere, a precizat Departamentul pentru Energie.
Participanții la reuniune au discutat propuneri de proiecte specifice în domeniul energiei nucleare, inclusiv diversificarea combustibilului pentru centrala nucleară de la Kozlodui, gestionarea deșeurilor nucleare, dezvoltarea hidrogenului, extinderea rețelei electrice și altele.
Liderul GERB, Boiko Borisov, a declarat în marja Adunării Naționale că se așteaptă ca săptămâna viitoare să fie ales un președinte al Parlamentului. „Am semnat principalele lor cereri și le-am trimis”, a comentat el cererea formațiunii Continuăm..
Bulgaria va primi anul viitor, primele opt aeronave F-16 Block 70, din totalul de 16 contractat, a anunțat în localitatea Dolna Mitropolia, ministrul interimar al Apărării Atanas Zapryanov. Primele două aeronave vor sosi la sfârșitul lunii martie, iar..
Comisia Europeană trimite Bulgaria și România în fața Curții Europene de Justiție pentru nerespectarea deplină a obligațiilor privind colectarea și tratarea apelor reziduale. Ambele țări au primit finanțări substanțiale din partea UE în cadrul..
Liderul GERB, Boiko Borisov, a declarat în marja Adunării Naționale că se așteaptă ca săptămâna viitoare să fie ales un președinte al Parlamentului...
Președintele bulgar Rumen Radev a declarat că speră ca impasul privind alegerea președintelui noii Adunări Naționale să fie rezolvat rapid, informează..
Dr. Nevin Feti, profesorul Sașo Penov și Galina Toneva-Daceva au depus jurământul în calitate de judecători constituționali.Ceremonia a avut loc în sala..