În primul trimestru din 2024, se așteaptă ca creșterea reală a PIB-ului țării să accelereze, ceea ce reprezintă o condiție prealabilă pentru o dinamică anuală similară, a declarat Banca Națională a Bulgariei în analiza sa economică periodică.
Creșterea PIB-ului se datorează, în principal, datelor privind îmbunătățirea încrederii consumatorilor, poziționarea indicelui global Purchasing Managers' Index (PMI) peste pragul neutru de 50 de puncte, creșterea indicilor de producție în construcții, comerț cu amănuntul și servicii în termeni reali, precum și majorarea creditelor acordate gospodăriilor și firmelor.
În al doilea și al treilea trimestru al anului 2024, se preconizează că PIB-ul real va continua să crească, susținut în principal de cererea internă și de perspectivele îmbunătățite ale cererii externe de bunuri și servicii bulgare.
Banca Națională a Bulgariei preconizează o încetinire continuă a inflației anuale, dar cererea puternică de consum și creșterea costurilor forței de muncă vor continua să exercite presiuni inflaționiste.
Germania rămâne cel mai puternic partener economic al Bulgariei. Schimburile dintre cele două țări pentru 2024 se ridică la 12 miliarde de euro, a declarat Tim Kurth, președintele Camerei de Comerț și Industrie germano-bulgare. La recepția de Anul Nou a..
Bulgaria face progrese în îndeplinirea criteriilor de convergență pentru zona euro, reiese din declarațiile guvernatorului Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, în cadrul conferinței sale obișnuite, de presă. Lagarde a fost rugată să comenteze..
Aderarea Bulgariei la spațiul Schengen este o oportunitate uriașă, dar și o provocare. Pentru a profita la maximum de această oportunitate, barierele administrative care împiedică sectorul turismului trebuie să fie eliminate. Acesta este punctul asupra..
Programul de gestionare al guvernului va fi examinat săptămâna aceasta în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Miniștri, a declarat prim-ministrul Rosen..
Până la 6,4 miliarde BGN (3,3 miliarde EUR) este deficitul planificat pentru 2025, ceea ce reprezintă 3% din PIB. Partea de cheltuieli nu va depăși..
Guvernatorul Băncii Naționale a Bulgariei, (BNB), Dimitar Radev, va semna cererea pentru un raport extraordinar de convergență privind îndeplinirea..