Arhiepiscopul Petar Bogdan este un fenomen incontestabil al timpului său, a declarat președintele Rumen Radev la prezentarea reproducerii manuscrisului "Despre vechimea patriei și afacerile bulgare" în Sala Stemei din clădirea Președinției. "Astăzi, suntem deosebit de entuziasmați să intrăm în contact cu opera sa", a subliniat Rumen Radev.
Manuscrisul este primul tratat istoric dedicat Bulgariei, scris în limba latină și finalizat în jurul anului 1667. Manuscrisul de 200 de pagini examinează trecutul și prezentul creștin al ținuturilor bulgare. Scopul său este de a mobiliza sprijin în Europa catolică de atunci pentru eliberarea Bulgariei de sub dominația otomană. Mult timp s-a crezut că manuscrisul a fost pierdut. În 2017, profesoara Lilia Ilieva a descoperit manuscrisul cu cea mai veche istorie a Bulgariei. Acesta face parte din colecția marchizului Campori din Biblioteca Universității Estense din Modena.
Reducerea cu 20% a numărului de morți pe șosele și reducerea cu 20% a numărului de traumatisme rutiere, este obiectivul aanunțat de Grozdan Karadzhov după încheierea reuniunii privind siguranța rutieră și lupta împotriva războiului pe drumuri, convocată..
Presa din România: Donald Trump Jr. va vizita Sofia Donald Trump Jr, fiul cel mare al președintelui american, pornește într-un turneu în Europa de Est care va include Praga, Bratislava, Budapesta, Belgrad, Sofia și București, relatează media române..
8 aprilie este ziua în care romii din întreaga lume își sărbătoresc identitatea. ”Ziua internațională a romilor este un moment pentru a arăta că facem parte din națiunea bulgară, din comunitatea europeană și contribuim la dezvoltarea culturii locale, dar..
Reabilitarea completă a rețelei de drumuri, inclusiv a tuturor tronsoanelor compromise, ar costa aproximativ 35 de miliarde de leva, a declarat ministrul..
„Sunt profund întristat de vestea oribilului atac cu rachete asupra centrului orașului Sumi în Duminica Floriilor”, a scris prim-ministrul Rosen..
Ministrul Protecției sociale, Borislav Gutsanov va participa astăzi la o lecție deschisă la Școala gimnazială de limbi străine Alexander Pushkin din..