Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

24 mai, Ziua Culturii Bulgare şi a Scrierii Slave

Bulgaria marchează pe 24 mai, Ziua Culturii Bulgare şi a Scrierii Slave. În această zi, bulgarii îi sărbătoresc pe Sfinţii Apostoli, fraţii Kiril şi Metodiu, întemeietorii alfabetului chirilic.

Sărbătoarea se celebrează și în România, sub denumirea de Ziua Limbii Bulgare, limbă care are multe similitudini, atât gramaticale, cât mai ales lexicale cu limba română. 

Interesant este că primul abecedar bulgăresc a fost tipărit în 1824 de renascentistul bulgar Petar Beron, în tipografia Diaconului Coresi, aflată odinioară în curtea Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului.

Presa de lemn la care s-a tipărit primul abecedar bulgăresc

Acolo acum se află Muzeul primei școli românești, unde se păstrează presa cu care a fost tipărită cartea de învățături numită „Abecedarul cu pește”, primul manual laic bulgăresc creat pentru a fi folosit în predarea limbii bulgare în Bulgaria, aflată pe-atunci încă sub dominație otomană.

Prima școală românească

Acest ”Abecedar”, de fapt, un manual enciclopedic cu noțiuni din diverse domenii ale științei, pe care autorul le-a cunoscut îndeaproape, a fost tipărit în tipografia Diaconului Coresi și, vreme de decenii, distribuit la sud de Dunăre, servind drept carte de învățătură pentru copiii bulgari din Imperiul Otoman.

Abecedarul de învățătură cuprinde diferite învățăminte, adunate de doctorul Petăr H. Beron, pentru școlile bulgare. Acesta a lăsat o amprentă profundă nu doar în viața culturală și educațională a bulgarilor, ci și în viața spirituală a acestora.

Motivul pentru care prima carte de școală bulgară mai este cunoscută și sub numele de „Abecedar cu pește” devine limpede când ajungem la ultima pagină a cărții, unde sunt reprezentate o balenă și un delfin, care au dat și numele cărții de învățătură. Cartea conține informații interesante, dar nu este un abecedar în sensul propriu al cuvântului, ci mai degrabă o mică enciclopedie, scrisă într-un stil captivant și cuprinzând o varietate de informații și povești menite să încurajeze imaginația și să dezvolte cunoștințele copiilor.

Text și foto: Iulia Bahovski


Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Începe maratonul de 36 de ore, de teatru și film de 36 la Academia de Teatru și Film

Un maraton de 36 de ore de teatru și film va fi oferit spectatorilor din Sofia, de către absolvenții Academiei Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Krastyo Sarafov”. Ediția jubiliară, a douăzecea, va avea loc de astăzi până duminică. Potrivit..

publicat în 25.04.2025 la 12:15

Plovdiv găzduiește Festivalul internațional de artă stradală 6Fest

Marionete și păpuși uriașe, spectacole cu foc, statui vii, teatru, muzică și procesiune de carnaval fac parte din evenimentele din programul Festivalului internațional de artă stradală 6Fest (SixFest). Acesta va avea loc în perioada 24-27 aprilie la..

publicat în 24.04.2025 la 14:30

Viața proeminentei cântărețe pop bulgare Lili Ivanova va fi prezentată într-un nou lungmetraj

Se va realiza un lungmetraj despre viața lui Lili Ivanova, a anunțat echipa celui mai mare nume din muzica pop bulgară. Filmul are titlul de lucru ”Lili - Iubirea este Viață” Legenda pop bulgară Lili Ivanova a primit insigna de onoare a..

publicat în 24.04.2025 la 12:15