Aeroportul „Vasil Levski” din Sofia a primit premiul ACI EUROPE „Cel mai bun aeroport din Europa” la categoria aeroporturi cu un trafic de 5-10 milioane de pasageri, a anunțat operatorul „SOF Connect”. ”Recunoașterea este un motiv de mândrie națională...
Salata Shopska, preparatul emblematic al Bulgariei, a fost inclusă de publicația CNN în topul celor mai bune 24 de salate la nivel global, potrivit unui clasament recent preluat de agenția BGNES. Această salată proaspătă și colorată, foarte apreciată în..
În legătură cu starea de urgență din Israel și instrucțiunile Apărării Civile, joi, 19 iunie 2025, și vineri, 20 iunie 2025, Serviciul Consular al misiunii diplomatice din Tel Aviv va procesa numai cererile urgente, în principal legate de situația..
Astăzi și mâine, ministrul bulgar al Agriculturii și Alimentației, Gheorghi Tahov, va participa la o reuniune a Consiliului Uniunii Europene pentru..
Ingineria aerospațială este unul dintre noile programe de studii introduse recent la Universitatea Tehnică din Sofia. Programul, predat în limba engleză,..
Au trecut 35 de ani de la înființarea Asociației „SOS Children's Villages Bulgaria”. Cu această ocazie, președintele Rumen Radev va vizita satul Dren,..