Pe 9 iunie, 9356 de mașini de vot vor fi folosite în interiorul Bulgariei și 245 în străinătate, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Electorale Centrale, Rosița Mateva, într-un interviu pentru bTV. Dacă, din anumite motive, votul cu mașinile nu poate continua la o anumită secție de votare, Comisia Electorală Centrală va decide ca votul să continue cu buletine de vot pe hârtie.
Comparativ cu alegerile din aprilie 2023, în Adunarea Națională a Bulgariei există acum cu 1500 de candidați mai mulți pentru deputați. În total, 6.100 de candidați își dispută locurile în parlamentul bulgar - 1826 de femei și 4274 de bărbați.
BSP – Stânga Unită a salutat angajamentul lui Donald Trump și Vladimir Putin de a asigura pacea în Ucraina prin negocieri, precum și participarea liderilor europeni la reuniunea ulterioară de la Washington. Potrivit BSP – Stânga Unită, Bulgaria poate..
„Până pe 18 august, un total de 260.868 de persoane din 16 orașe și 283 de sate au fost afectate de întreruperi în alimentarea cu apă”, a declarat ministrul regional Ivan Ivanov în cadrul unei ședințe extraordinare a comisiei parlamentare de profil, care..
În cel mult două luni, la Haskovo va fi finalizat un heliport destinat spitalului județean, transmite BTA. Platforma va avea o suprafață de 900 de metri pătrați și va fi construită în curtea Spitalului Multidisciplinar de Stat din Haskovo, una dintre..
Bulgaria se află pe locul al doilea, după Slovacia, în ceea ce privește ponderea persoanelor expuse riscului sărăciei. Conform datelor Eurostat pentru..
Cabinetul de miniștri va acorda aproape 2 milioane de leva municipalităților pentru implementarea a patru programe naționale dedicate dezvoltării..
Joi va fi vreme însorită. În Câmpia Dunării și în estul Bulgariei va bate un vânt slab, iar în estul țării va bate un vânt moderat. Temperaturile maxime..