Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Fondatorul partidului Măreție, Ivelin Mihailov, spune că a fost amenințat de președintele grupului parlamentar al partidului, Nikolai Markov

Ivelin Mihailov
Foto: captură de pe ecran Nova TV

"Cinci persoane din grupul parlamentar vor fi "sfâșiate" în timpul votului pentru un cabinet, dar, cel mai probabil, nu își vor da sprijinul" (pentru investirea guvernului Jeliazkov - nota traducătorului), a declarat pentru BNR Ivelin Mihailov, unul dintre fondatorii partidului Măreție.

"Restul sunt ferm împotrivă. Am o înregistrare audio cu colonelul Nikolai Markov (șeful grupului parlamentar Măreție - nota redacției) și Darin Gheorghiev (deputat Măreție - nota redacției) care spun că vor vota pentru un guvern de program cu al treilea mandat, ceea ce înseamnă revenirea asupra promisiunilor pe care le-am făcut alegătorilor", a declarat Ivelin Mihailov.

Mihailov a continuat spunând că liderul grupului parlamentar Măreție, Nikolai Markov, a făcut amenințări că va distruge afacerile și imaginea lui Mihailov, și chiar îl va distruge fizic, dar că Markov a mai spus că ar putea rezolva problemele financiare și politice ale lui Mihailov. "Pentru cineva fără capacitate financiară, el vine brusc cu bani, iar acest lucru trezește anumite gânduri".




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Comisia juridică a Parlamentului votează pentru suspendarea procedurii de alegere a Procurorului General

În unanimitate, după intrarea în vigoare a amendamentelor la Legea privind sistemul judiciar, Comisia juridică din Parlament a obligat Consiliul Superior judiciar să suspende procedura de alegere a procurorului general, programată pentru 16 ianuarie, cu..

publicat în 15.01.2025 la 09:00
Istanbul

Miniștrii de interne bulgar, turc și grec se întâlnesc la Istanbul

O reuniune între miniștrii de Interne din Bulgaria, Turcia și Grecia va avea loc astăzi la Istanbul. Aceasta are loc la invitația ministrului turc Ali Yerlikaya și urmărește să evalueze rezultatele mecanismului trilateral de cooperare profesională,..

publicat în 14.01.2025 la 09:00
Natalia Kiselova și Kenneth Mertens

Președintele Parlamentului s-a întâlnit cu ambasadorul SUA în Bulgaria, Kenneth Mertens

Președintele Adunării Naționale, Natalia Kiselova, a avut discuții cu ambasadorul SUA în Bulgaria, Kenneth Mertens. Kiselova a exprimat condoleanțelle în nume propriu și în numele celei de-a 51-a Adunări Naționale, rudelor cetățenilor americani uciși în..

publicat în 14.01.2025 la 07:00