Președintele Rumen Radev a numit-o pe vicepreședintele Biroului Național de Audit al Bulgariei, Gorița Granciarova-Kojareva, ca viitor premier interimar. Constituția nu specifică un termen limită până la care prim-ministrul interimar să prezinte componența cabinetului, însă președintele a solicitat ca acest lucru să fie făcut până la 19 august pentru a putea programa alegerile pentru 20 octombrie.
Anterior, Dimitar Glavcev și-a retras disponibilitatea declarată de a prelua pentru a doua oară rolul de prim-ministru interimar pentru a reduce tensiunile politice.
''Eu personal nu o cunosc. Când am ales-o pentru Oficiul Național de Audit, ea făcea parte din cota Partidului Socialist Bulgar. GERB nu a primit oferta de a ocupa locuri ministeriale în noul cabinet interimar'', a declarat liderul GERB, Boiko Borisov.
Președintele Mișcării pentru Drepturi și Libertăți, Delian Peevski, i-a urat noului premier puterea de a rezista la imensa presiune care, în opinia sa, va fi pusă asupra sa. ''Sunt convins că va exista o încercare de a controla Ministerul de Interne și Ministerul Administrației Electronice'', a adăugat el.
''Există un test foarte clar - cine va fi ministrul de interne, a declarat copreședintele Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată, Kiril Petkov, cu privire la numirea Goriței Granciarova-Kojareva în funcția de nou premier interimar.
Potrivit liderului Renaștere, Kostadin Kostadinov, Gоrița Granciarova-Kojareva nu este potrivită pentru funcția de prim-ministru și nu va lua decizii independente.
Liderul GERB, Boiko Borisov, a declarat în marja Adunării Naționale că se așteaptă ca săptămâna viitoare să fie ales un președinte al Parlamentului. „Am semnat principalele lor cereri și le-am trimis”, a comentat el cererea formațiunii Continuăm..
Bulgaria va primi anul viitor, primele opt aeronave F-16 Block 70, din totalul de 16 contractat, a anunțat în localitatea Dolna Mitropolia, ministrul interimar al Apărării Atanas Zapryanov. Primele două aeronave vor sosi la sfârșitul lunii martie, iar..
Comisia Europeană trimite Bulgaria și România în fața Curții Europene de Justiție pentru nerespectarea deplină a obligațiilor privind colectarea și tratarea apelor reziduale. Ambele țări au primit finanțări substanțiale din partea UE în cadrul..
În cadrul sesiunii de deschidere de astăzi a PE de la Strasbourg, Parlamentul European va solicita din nou aderarea deplină a Bulgariei și României la..
„Pentru noi, Boyko Borisov în funcția de prim-ministru al Bulgariei este o propunere absolut inacceptabilă, nu vom participa la comerțul pentru posturi.”..
”Vor avea loc negocieri cu participarea liderilor de partid numai dacă acestea sunt pentru formarea unei majorități guvernamentale și a unui guvern..