Grigor Dimitrov a pierdut primul său meci din cadrul turneului ATP Masters 1000 de la Cincinnati, dotat cu un fond total de premiere de 6,79 milioane de dolari. Bulgarul, cap de serie numărul 8, a fost învins în trei seturi (6-4, 4-6, 3-6) de ungurul Fabian Marozsan.
Aceasta este a doua înfrângere consecutivă pentru Dimitrov, după cea suferită săptămâna trecută în fața australianului Alexei Popyrin, în turul al treilea al ATP Montreal Masters.
În urmă cu o lună, tenismenul bulgar a suferit o accidentare la genunchi la Wimbledon 2024 și a fost nevoit să se retragă în meciul din optimi cu rusul Daniil Medvedev.
Tribunalul districtual din Sofia l-a lăsat în arest pe fostul atlet bulgar Petar Dacev, în vârstă de 45 de ani. Dacev a fost reținut pe 2 aprilie în regiunea trecerii Petrohan pentru deținerea a 30 kg. de cocaină, informează serviciul public de..
Mult-așteptata Paradă a Lalelelor de la Grădina Botanică Universitară din Balcic este la apogeu. Parada din acest an include peste 45.000 de bulbi, și 27 de soiuri care sunt noi pentru Grădină, printre care Tulipa ”Carnaval de Nice”, care combină albul..
Pe fondul protestelor din diferite orașe ale țării împotriva „războiului pe drumuri”, a stării proaste a drumurilor, a corupției în achizițiile publice și a reparațiilor rutiere defectuoase, ministrul de interne Daniel Mitov a ordonat o inspecție..
Drumul către prosperitatea economică a romilor trece prin legitimare culturală, afirmă Ognyan Isaev, directorul programului Oportunități și realizări..
Președintele Rumen Radev va participa astăzi la ceremonia de deschidere a Săptămânii Pădurii, care va avea loc în fața Catedralei Sf. Aleksandar Nevski a..
Asociația civică „Îngeri pe drum" a organizat un protest în fața Tribunalului din Sofia împotriva accidentelor rutiere care au curmat sute de vieți...