Patriarhul bulgar Daniil a trimis o scrisoare Mitropolitului Onufrie al Kievului și al întregii Ucraine, a informat Patriarhia Bulgară.
„Preafericirea Voastră, la data de astăzi, cu exact 10 ani în urmă, a avut loc întronizarea dumneavoastră solemnă ca Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine, în urma alegerii canonice efectuate de episcopii Bisericii Ortodoxe Ucrainene. În această perioadă v-ați afirmat ca un demn succesor al marilor ierarhi și mărturisitori care au sfințit scaunul mitropolitan de la Kiev. În ultimii ani, frățeasca Ucraină a trecut prin teribilul război sângeros”, a amintit patriarhul ortodox bulgar și i-a mulțumit lui Onufrie pentru că a fost întotdeauna un unificator și pacificator în anii de dezbinare, relatează BTA.
„Cu toții ne rugăm stăruitor pentru pace în Ucraina, care este o condiție importantă pentru pacea în întreaga lume”, a adăugat Patriarhul Daniil.
Mănăstirea Troyan „Adormirea Maicii Domnului” va dona bisericii „Sfânta Paraskeva-Petka” din Troyan, o parte din moaștele sfinților patroni ai orașului – Sfânta Parascheva Petka și Sfântul Mare Mucenic Panteleimon, a anunțat pentru BTA arhimandritul..
A început una dintre cele mai respectate sărbători pentru musulmani – Kurban Bayram. Aceasta este asociată cu sacrificiul, iertarea și compasiunea. Potrivit lui Sezer Sadulov de la Muftiatul Regional din Kardjali, Kurban Bayram consolidează relațiile..
O delegație bisericească din partea Patriarhiei Bulgare, reprezentată de mitropolitul Antonie și părintele profesor Ivan Ivanov, s-a numărat printre delegațiile oficiale prezente la încoronarea și inaugurarea papei Leon XIV, în zilele de 18 și 19 mai...
De sărbătoarea Adormirii Sfântului Ioan de Rila, Patriarhul Bulgariei și Mitropolitul Sofiei, Daniil, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Rila. În..