20,8% dintre bulgari declară că doresc să trăiască sub un regim autoritar, iar alți 10% sunt susținători ai comunismului, indică un sondaj realizat de agenția Alpha Research la comanda Fundației pentru Studii Umane și Sociale-Sofia.
64% dintre respondenți spun că susțin regimul democratic. În Sofia, sprijinul pentru democrația liberală se ridică la 81%, în orașele regionale - 73%, în timp ce în sate și orașe mici acest procent este de 55.
61% dintre bulgari susțin apartenența țării la UE, 16% spun că nu. În perioada 2017-2024, aprobarea NATO a urcat de la 28% la 40%, nivelul dezaprobării rămânând practic neschimbat (26%-28%). La întrebarea „Ce fel de sfârșit al războiului din Ucraina ar fi cel mai bun pentru Bulgaria?”, 65,8% răspund „Obținerea unui armistițiu indiferent de condiții”, 18,1% spun că Ucraina trebuie să câștige, iar 11,2% preferă ca Rusia să câștige.
Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor intenționează să concesioneze Aeroportul Plovdiv, a anunțat viceprim-ministrul și ministrul de resort, Grozdan Karadzhov, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții industriei aviatice. Oficialul a precizat că..
Cea de-a 33-a ediție a expoziției internaționale „Agra 2025” va aduce în prim-plan cele mai noi soluții tehnologice și inovații din domeniul agriculturii și agroindustriei. Evenimentul se va desfășura între 18 și 22 februarie 2025 în cadrul Târgului..
Cea de-a 32-a ediție a Expoziției Internaționale de Viticultură și Vin „Vinaria” 2025 va aduce în prim-plan cele mai recente tendințe din industria vinului, reunind producători de prestigiu la Târgul de Vinuri din Plovdiv, între 18 și 22 februarie. În..
Cel mai prestigios forum al administrațiilor locale din Balcani - B40 va avea loc la Sofia între 24 și 25 februarie. Tema întâlnirii pe care o..
Premierul Rosen Jeliazkov a reafirmat sprijinul Bulgariei pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.El a participat la..
Temperaturile sunt așteptate să crească marți Marți, temperaturile minime în Bulgaria vor fi cuprinse între minus 5 și 0°C, în nord-est - până la minus..