Criza politică nu afectează economia pe termen scurt - în 1-2 ani, spune doc. Krasen Stancev de la Institutul pentru Economia Pieței.
„Criza politică îi afectează pe cei care sunt puternic reglementați - în principal marile companii și industria energetică. Vorbim despre 10% din populație ale cărei venituri depind direct de schimbările de guvern”, a declarat Krasen Stancev. „Climatul de afaceri din afara acestor sfere, fără nicio interferență directă din partea guvernului și a achizițiilor publice, este bun. Economia se dezvoltă mult mai bine. Cel mai interesant element din ultimele date, inclusiv din urmă cu câteva zile, privind investițiile străine este că în 2023 acestea au fost de 11 ori mai mari decât investițiile realizate în 2014. Dacă luăm datele individuale privind investițiile străine, acestea reprezintă 4% din economie”, spune Krasen Stancev. În perioada, din 2022 până în 2023, salariul mediu a crescut cu 17%, cea mai abruptă rată de creștere din întreaga Uniune Europeană.
Sute de persoane s-au adunat în fața clădirii Consiliului de Miniștri în apărarea creșterii animalelor în Bulgaria și în sprijinul familiei din Velingrad a cărei turmă de oi a fost amenințată cu sacrificarea. Protestatarii au cerut demisia..
Dr. Lora Nenkovska, traducător, profesor de limba română și cercetător la Universitatea din Sofia, se numără printre bulgarii care distinși pentru contribuția lor la consolidarea relațiilor bilaterale dintre România și Bulgaria. Decretele de acordare a..
Consiliul Național pentru Cooperare Tripartită a discutat proiectul de buget pentru 2025. Sindicatele și unele dintre organizațiile patronale și-au exprimat sprijinul pentru propunere. Potrivit lui Kancio Stoicev, vicepreședinte al Asociației Bulgare a..
Moș Crăciun va oferi cadouri animalelor din Grădina Zoologică Burgas pe 25 decembrie. De asemenea, este prevăzut un tur festiv al grădinii zoologice și un..
În legătură cu aderarea Bulgariei la Schengen, a avut loc un studiu al tuturor punctelor de control și se lucrează foarte activ cu toate instituțiile care..
În acest an, angajatorii preferă să înlocuiască al 13-lea salariu cu evenimente și prime de Crăciun. Bonusuri oferă mai puțin de 50% dintre companiile..