Pe 6 septembrie 1885, Bulgaria a devenit din nou un stat unificat. Într-un interviu acordat Radio Bulgaria, profesorul de istorie de la Universitatea „St. Kliment Ohridski” din Sofia, Ivan Ilcev, ne spune mai multe despre factorii care au dus la Unificare, când Principatul Bulgariei și regiunea autonomă Rumelia de Est au fost unite cu succes sub conducerea Prințului Alexandru I Battenberg.

„Succesul Unificării se datorează combinației de factori care sunt foarte rari și apoi nu se mai repetă în istoria Bulgariei. Pe de o parte, au existat oameni care încă își mai aminteau de anii revoluționari, precum Zahari Stoyanov. Există militari care au participat la războiul sârbo-turc (1876) și apoi la războiul ruso-turc (1877-78). Există un om de stat destul de hotărât precum Stefan Stambolov. Există o combinație unică de factori politici externi în care principalele țări care au un interes în Balcani au convenit în secret că nu vor interveni dacă Bulgaria și Rumelia de Est sunt unite, atâta timp cât tulburările nu se transferă în Macedonia”, spune istoricul.

Profesorul Ilcev crede că membrii Comitetului de unificare condus de Zahari Stoyanov nu știau de acest acord secret între Marile Puteri și și-au riscat literalmente viața.

„În plus, nu uitați că pregătirea Unirii a durat practic o lună și jumătate - cel mult două. Erau lunile de vară în care 70 la sută din populația atât a Rumeliei de Est, cât și a Principatului erau țărani și erau ocupați, munceau pentru a-și câștiga existența. Nu sunt cele mai convenabile luni pentru a face o organizație revoluționară. Așa că a fost într-adevăr o aventură”, subliniază profesorul.

Fără acordul prințului bulgar Alexandru I de Battenberg, Unificarea ar fi fost, de asemenea, sortită eșecului. Când trimișii comitetului s-au dus la prinț la Șumen, în timpul exercițiilor militare, și i-au propus să sprijine acțiunea, domnitorul a spus că-și pune în joc capul și coroana pentru unificarea țării.

„Există o subestimare a prințului Alexandru I în istoriografia bulgară. Imaginați-vă: un bărbat de 24-25 de ani vine în Bulgaria pentru a conduce o țară a cărei limbă nu o cunoaște. Să conducă o țară pentru care nu are nicio idee cum este, indiferent că a petrecut câteva luni în timpul războiului ruso-turc la cartierul general al armatei ruse. Iar acest om, în intervalul de 5-6 ani care i-a fost alocat, s-a dezvoltat de fapt foarte mult. La început, a făcut greșeli grosolane, cum ar fi instaurarea regimului propriu. Apoi s-a trezit la realitate și a început să se comporte ca un conducător constituțional. Personal, cred că, dacă ar fi rămas mai mult timp pe tronul Bulgariei, istoria Bulgariei s-ar fi dezvoltat diferit”, susține cercetătorul.

Succesul Unificării a fost protejat în războiul ulterior bulgaro-sârb din 1885, dar a reprezentat provocări foarte mari pentru politicienii bulgari de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Ei au aderat la ceva ce profesorul Ivan Ilcev descrie studenților săi drept „sindromul unionist”.

„În fiecare an, pe 6 septembrie, vorbim despre cât de mare este această dată, și este o dată mare. Dar Unificarea are, în afară de toate consecințele sale pozitive, și consecințe negative, nu pentru statul Bulgaria ca atare, ci în mintea politicienilor, a celor care îl conduc. Unificarea îi induce în eroare pe politicienii bulgari că pot merge în Macedonia. Este interesant că ei nu vorbesc deloc despre Tracia. Ei cred că în Macedonia ar trebui făcute aceleași lucruri ca în Rumelia de Est. Ei uită că în Rumelia de Est 70% din populație erau creștini, în timp ce în Macedonia, conform celor mai optimiste statistici bulgare, bulgarii erau 54-55% apare felul de mâncare „salata macedoneană” - legume amestecate, tot felul de legume”, își amintește Ilchev.

Politicienii bulgari încep să vorbească despre autonomia Macedoniei, în speranța de a repeta scenariul aderării Rumeliei orientale autonome. Dar niciunul dintre vecinii Bulgariei din Balcani la acea vreme, niciuna dintre Marile Puteri din Europa, nu a pus în conceptul de „autonomie” același sens care a fost pus în Sofia, subliniază cercetătorul. Vecinii Bulgariei sunt surprinși de expansiunea teritorială rapidă a țării la numai 6 ani de la eliberarea sa. Prin urmare, ei sunt în mod natural împotriva ideii tinerei țări de a căuta o unificare națională rapidă. Prețul acestui sindrom unionist a fost plătit în războaiele balcanice și în Primul Război Mondial. De aceea, profesorul îndeamnă, atunci când citim lecțiile istoriei, chiar și pe cele mai reușite, să acționăm întotdeauna cu puțin simț al umorului, să căutăm sub glazură dimensiunile pur umane ale trecutului, gândindu-ne totodată la alternativele ratate.