Bulgaria și China au stabilit relații diplomatice în urmă cu 75 de ani - în 1949. Un an mai târziu, Republica Populară Chineză și Republica Populară Bulgaria, cum se numea atunci această țară, au făcut schimb de ambasadori, dezvoltând relații la scară largă - au fost semnate acorduri de cooperare în cultură, știință, tehnologii, agricultură și comerț. Contactele amicale dintre cele două țări au devenit din ce în ce mai frecvente, iar în 1952 a fost încheiat primul acord comercial. Bulgaria exportă în Republica Populară Chineză echipamente medicale, medicamente, stivuitoare electrice și importă ceai, hârtie, mătase, bumbac și produse textile. Astăzi, chiar dacă urmează căi diferite de dezvoltare, cooperarea dintre cele două țări continuă în cadrul inițiativei „Centura și drumul”, precum și al inițiativei China - Europa Centrală și de Est 17+1.
Cu ocazia aniversării a 75 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Bulgaria și China, în Bulgaria este organizată o expoziție de produse și servicii chineze de top, alături de un forum care oferă oportunități de întâlniri bilaterale între reprezentanții întreprinderilor din cele două țări. Peste 60 de companii care activează în domeniul tehnologiilor informației, digitalizării, serviciilor financiare, biotehnologiilor etc. vor fi prezentate la Palatul Național al Culturii din Sofia în perioada 12-14 septembrie.
„Am depus eforturi considerabile pentru a permite întreprinderilor din cele două țări să comunice. Înainte aveam relații foarte bune, care au fost întrerupte de Covid, iar acum ne străduim să revenim la nivelurile anterioare de cooperare. De asemenea, dorim ca întreprinderilor bulgare să li se ofere și să descopere noi oportunități în relațiile lor cu China”, spune ambasadorul Republicii Populare Chineze în Bulgaria, E.S. doamna Dai Qingli, într-un interviu acordat serviciului public de televiziune BNT.
În cuvintele sale, Bulgaria este o destinație excelentă pentru investițiile chineze:
"Taxele sunt scăzute aici și există lucrători calificați. Cu toate acestea, uneori apar probleme legate de comerțul dintre China și UE care afectează cooperarea cu Bulgaria. Anul trecut, au existat proiecte promițătoare în care cele două țări ar fi putut fi implicate, dar Comisia Europeană a lansat o investigație asupra companiilor chineze care nu au putut lua parte la proiectele în cauză. Desigur, respectăm cerințele europene, dar ar trebui să existe egalitate în relațiile cu companiile chineze”, a declarat E.S. dna Dai Qingli.
Cooperarea cu țările din Europa Centrală și de Est, inclusiv Bulgaria, face parte din noul plan de dezvoltare al Chinei:„China va continua să faciliteze accesul la piața sa, deschizându-se către lume, transformând-o într-o opțiune atractivă pentru toate țările lumii, inclusiv Bulgaria. În perioada 2015-2023, comerțul bilateral dintre China și Bulgaria a crescut cu 1,8 miliarde USD, ajungând la 4,2 miliarde USD. Bulgaria ia locul Poloniei ca cel mai mare partener al Chinei în comerțul cu produse agricole în Europa Centrală și de Est. Investițiile chineze în Bulgaria au înregistrat progrese promițătoare în domeniul pieselor de schimb pentru automobile, energiei regenerabile, informațiilor și comunicațiilor, agriculturii, finanțelor etc.”
„Sperăm să putem profita de cea de-a 75-a aniversare de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Bulgaria și China și să aprofundăm în continuare cooperarea noastră practică”, afirmă ambasadorul Dai Qingli.
Tradus și postat de Milena Daynova
Fotografii: BTA, BGNES
Execuția bugetară va fi de 3%. În Adunarea Națională, viceprim-ministrul și ministrul interimar al Finanțelor, Liudmila Petkova, a subliniat că acesta este rezultatul eforturilor depuse, și nu rezultatul planificării bugetare, deoarece o mare parte din..
Conducerea Confederației Sindicatelor Independente din Bulgaria (KNSB) insistă ca în Bulgaria să fie introdus un salariu național de subzistență, salariul minim din țară urmând să atingă cel puțin 80% din salariul de subzistență până în 2027. Potrivit..
În perioada ianuarie - septembrie 2024, exporturile de bunuri din Bulgaria către UE au scăzut cu 3,6% față de anul precedent și s-au ridicat la 20,895 miliarde de euro. Principalii parteneri comerciali sunt Germania, România, Italia, Grecia și Franța,..