Nord-estul Dobrogei ar putea deveni Geoparc Global UNESCO
Autoritățile din județul Tulcea fac demersuri pentru ca nord-estul Dobrogei să devină Geoparc Global UNESCO, un teritoriu al dezvoltării durabile ale cărui valori și realizări sunt recunoscute de organizația internațională, informează Agerpres. Secretarul general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, Madlen Șerban, a declarat că la baza obținerii statutului de Geoparc Global UNESCO stă unicitatea geologică a zonei. ''Acești munți sunt mai vechi decât Munții Carpați, sunt vestigii geologice unice pe această planetă'', a spus Madlen Șerban. Ea a subliniat că acest statut nu va impune nicio restricție locuitorilor din zonă. România are în prezent două Geoparcuri Globale UNESCO-Țara Hațegului și Ținutul Buzăului. Acesta din urmă este în curs de reconfirmare.
Liderul opoziției albaneze a fost acuzat de corupție pasivă
Structura specială anticorupție din Albania (SPAK) l-a acuzat pe fostul președinte și prim-ministru Sali Berisha de corupție pasivă în legătură cu privatizarea complexului sportiv Partizani, informează shqiptarja.com. Liderul Partidului Democrat din Albania, aflat în opoziție, este acuzat că l-a favorizat pe ginerele său, Jamarbër Malltezi, în timp ce era prim-ministru. Malltezi a fost unul dintre foștii proprietari ai terenului pe care au fost construite ulterior 19 clădiri înalte în Tirana. ”Aceasta este o continuare a unei răzbunări politice”, le-a spus Berisha susținătorilor adunați în jurul clădirii SPAK, acuzându-i la rândul său pe magistrați că sunt „mercenari” ai actualului prim-ministru socialist, Edi Rama. SUA și Marea Britanie i-au interzis deja lui Berisha și membrilor apropiați ai familiei să intre în țările lor din cauza presupusei implicări în acte de corupție.
Metroul din Salonic se va deschide pentru public la sfârșitul lunii noiembrie
''Nu aș exagera când aș spune că metroul din Salonic va fi un punct de atracție pentru turiștii din oraș'', a declarat Carsten Rasmussen, șeful departamentului Grecia-Cipru din cadrul Direcției Generale pentru Politică Regională și Urbană a Comisiei Europene, după ce a vizitat noile stații de metrou. „Acest lucru este unic și fantastic pentru lume”, a spus Rasmussen cu privire la stația ”Venizelou”, unde se efectuează lucrările finale de amplasare a antichităților. Dl Rasmussen și-a exprimat satisfacția cu privire la progresul lucrărilor, a relatat ANA-MPA. „Pot confirma că proiectul metroului din Salonic se apropie de finalizare”, a notat Carsten Rasmussen, explicând că au mai rămas doar câteva lucruri de finalizat până la 30 noiembrie. Metroul din Salonic va începe cu 18 trenuri care vor circula pe un traseu de 9,6 km. La șase luni de la lansare, se va deschide și o extensie spre Kalamaria, care va acoperi 4,78 km cu 5 stații suplimentare. Se preconizează că metroul va transporta zilnic 315 000 de pasageri.
Organizația Statelor Turcice adoptă alfabetul turcic comun format din 34 de litere
Academia Turcă a anunțat că Comisia Alfabetului Comun al Lumii Turce, înființată de Organizația Statelor Turce (OTS), a ajuns la un acord privind adoptarea unui alfabet turc comun format din 34 de litere, informează CNN TURK Haber. Cea de-a treia reuniune a Comisiei pentru alfabetul comun al lumii turcice a avut loc la Baku în perioada 9-11 septembrie, în colaborare cu Academia Turcă. Pe baza proiectului Alfabetului Turkic Comun pe bază latină propus de cercetători în 1991, s-a ajuns la un consens potrivit căruia fiecare literă ar trebui să reprezinte diferite foneme întâlnite în limbile turcice, potrivit academiei. Turkiye, Azerbaidjan, Kazahstan, Kârgâzstan și Uzbekistan sunt membri ai Organizației Statelor Turcice, în timp ce Ungaria, Turkmenistanul și Ciprul de Nord sunt membri observatori ai OTS.
Rușii creează o comunitate dinamică în Serbia
De la începutul războiului din Ucraina în 2022, rușii care au fugit de conflict au stabilit o comunitate vibrantă în Serbia, informează BTA. Deși numărul real al rușilor din Serbia este mai mic decât al celor care au fugit în țări precum Germania, prezența lor este simțită acut în Belgrad. În capitala sârbă au apărut cluburi, grădinițe și cabinete medicale rusești. Rușii cumpără mâncare din magazinele rusești. Trupe, cântăreți și comedianți ruși concertează în cluburi rusești, iar artiștii ruși își prezintă lucrările în galerii deținute de ruși. Între februarie 2022 și jumătatea anului 2023, peste 30 000 de ruși s-au înregistrat pentru ședere temporară în Serbia, conform celor mai recente date ale Ministerului de Interne. În timpul acestui aflux, rușii au înființat 11 081 de întreprinderi în diverse sectoare, de la servicii bazate pe internet la hoteluri și școli sportive, potrivit registrului de întreprinderi din Serbia.
Publicat și tradus de Kostadin Atanasov
Fotografii: EPA/ BGNES, romania-insider.com, ANA-MPA, aa.com.tr
Există un Astfel de Popor (ITN) a colectat 67 de semnături și depun o sesizare la Curtea Constituțională pentru anularea parțială a alegerilor pentru Parlament din 27 octombrie 2024. În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc în clădirea..
Partidele BSP și ITN vor cere Curții Constituționale să restabilească drepturile președintelui, conform Constituției, de a forma cabinet interimar. a anunțatan pentru BNR. Borislav Guțanov de la BSP - Partidul Stânga Unită. „BSP - Stânga Unită” vor..
Vicepreședintele Iliana Iotova a calificat noua Adunare Națională aleasă drept „ilegitimă”. Potrivit acesteia, semnalele de încălcări și cererile din ce în ce mai multor partide de anulare a votului pun sub semnul întrebării corectitudinea alegerilor, a..
Ministrul de Externe, Ivan Kondov, l-a primit în cursul acestei săptămâni, la Ministerul afacerilor de Externe, pe Subsecretarul de stat american pentru..
După ultima încercare nereușită de a alege președintele Adunării Naționale, deputații se vor întruni, din nou, pe 22 noiembrie, de la ora 10.00. La..
Ministrul interimar al Apărării, Atanas Zapryanov, a reafirmat angajamentul Bulgariei față de eforturile comune ale Uniunii Europene de a sprijini..