Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Pragul de sărăcie pentru Bulgaria pentru 2025

Foto: Arhivă

În cadrul unei reuniuni de astăzi, Consiliul Național pentru Cooperare Trilaterală va discuta un proiect de decret al Consiliului de Miniștri privind stabilirea pragului de sărăcie pentru Bulgaria în 2025, depus de ministrul Muncii și Politicii Sociale. Guvernul propune creșterea pragului de sărăcie cu 21,3% până la 638 BGN (326,2 EUR). Guvernul se așteaptă ca atenuarea presiunilor inflaționiste să ducă la creșterea puterii de cumpărare a grupurilor vulnerabile și la o creștere a consumului casnic. 

Unul dintre cele mai mari sindicate din țară - KNSB - nu este de acord cu limita propusă de guvern, potrivit căruia aceasta ar trebui să fie de 667 BGN, adică 341,03 EUR. Sindicatul explică faptul că mărimea pragului de sărăcie în Bulgaria este determinată de sondajul Eurostat „Statistici privind veniturile și condițiile de viață (EU-SILC)”, care se realizează pe baza veniturilor din anul anterior celui precedent, adică, în practică, nivelul pragului de sărăcie conform Eurostat reflectă situația veniturilor în 2022, iar acesta va fi aplicat în 2025.

Pragul de sărăcie este actualizat în fiecare an, pentru anul în curs acesta fiind de 526 BGN /268,94 EUR/€.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

La începutul anului viitor sunt așteptate deficiențe de furnizare a energiei electrice

Conform unei analize a Operatorului Sistemului Electric (ESO), se preconizează deficiențe de furnizare a energiei electrice, încă din ianuarie și februarie. La o conferință tematică organizată de Centrul pentru Studiul Democrației din Sofia, Delyan..

publicat în 22.11.2024 la 11:30

Sindicatele amenință cu proteste dacă salariile nu cresc cu 10%

Pentru o creștere salarială de cel puțin 10% în toate domeniile bugetare și o creștere mai semnificativă a veniturilor în educație, sănătate și la Ministerul de Interne în 2025, insistă sindicatul KNSB. La Burgas, liderul sindical Plamen Dimitrov a..

publicat în 20.11.2024 la 11:00

INS: PIB a crescut cu 2,2% în ritm anual în trimestrul al treilea

Economia Bulgariei a crescut cu 2,2% în ritm anual în trimestrul al treilea, potrivit estimării rapide a Institutului Național de Statistică (INS). Cheltuielile de consum final au crescut cu 4,6%, importurile de bunuri și servicii cu 1,9% și exporturile..

publicat în 14.11.2024 la 16:00