Există pericolul potențial al unui val de migranți, a declarat prim-ministrul interimar Dimitar Glavcev în cadrul unui briefing după reuniunea Consiliului Consultativ pentru Securitate Națională, în cadrul căreia au fost discutate riscurile pentru această țară care decurg din deteriorarea accentuată a mediului de securitate din Orientul Mijlociu.
Potrivit premierului, fluxurile de migranți sunt în prezent la nivelul lor normal. Potrivit acestuia, este vorba în principal de persoane din Afganistan, Siria și Maroc.
Douăzeci și cinci de compatrioți vor fi evacuați astăzi din Liban, a mai spus Dimitar Glavcev. Alți 16 vor fi transportați mâine cu un zbor Air Canada la Istanbul.
Întrebat despre posibila evacuare a cetățenilor bulgari din Iran, prim-ministrul a spus că țara este pregătită, dar niciunul dintre cetățenii bulgari din Iran nu și-a exprimat o astfel de dorință. 45-50 de bulgari trăiesc acolo.
Minoritatea națională bulgară din Albania este una dintre cele mai mari din țară, potrivit datelor celui mai recent recensământ oficial al populației. Un total de 7 057 de persoane s-au identificat ca bulgari. Pentru comparație, 23 000 de persoane s-au..
Echipele de remediere a pagubelor și de stingere a incendiilor din Shumen au răspuns la 10 rapoarte de pagube din cauza vântului puternic, a anunțat Direcția Regională a Ministerului de Interne. De cele mai multe ori, rapoartele au fost de copaci căzuți..
Mai mult de 35% dintre locuitorii țării susțin ideea unei anulări complete a alegerilor parlamentare anticipate din 27 octombrie, arată un sondaj național finanțat și realizat în comun de bTV și agenția sociologică Market Links. 26% dintre respondenți..
Departamentul de Stat al SUA a publicat astăzi datele privind vizele de tip B refuzate pentru exercițiul financiar 2024. Pentru Bulgaria, acest procent..
În săptămâna dedicată protecției urșilor, WWF atrage atenția asupra a șase urși orfani care au primit o a doua șansă la viață. Inițiativa face parte din..
Dun nou, lipsă de candidați pentru președinția Curții Administrative Supreme (CAS), informează BTA. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii s-a..