Terminalul de gaze naturale lichefiate (GNL) de la Alexandroupolis, la care Bulgaria este coacționar, contribuie deja la competitivitate în Grecia și Bulgaria, dar și în întreaga regiune, a declarat ministrul interimar al energiei, Vladimir Malinov, după atelierul de diversificare REPowerEU organizat de Comisia Europeană la Atena.
La eveniment au mai participat secretarul de stat adjunct al SUA pentru resurse energetice Geoffrey Pyatt, ministrul elen al energiei Theodoros Skylakakis, Matthew Baldwin, director general adjunct al Direcției Generale Energie a Comisiei Europene, ministrul adjunct al energiei din Ucraina Mykola Kolisnyk etc.
„Diversificarea este libertatea de a avea dreptul de a alege din mai multe opțiuni. Iar acest lucru este de o importanță capitală pentru dezvoltarea durabilă a sectorului energetic”, a declarat ministrul Malinov, adresându-se participanților. „Această infrastructură contribuie deja la competitivitate în Grecia și Bulgaria, dar și în întreaga regiune. Cred cu tărie că va fi esențială pentru stabilizarea viitoare a Ucrainei.”
La Atena, Vladimir Malinov a avut convorbiri cu omologul său grec Theodoros Skylakakis pentru a discuta despre prețurile ridicate ale energiei electrice în sud-estul Europei și despre măsurile de abordare a acestei probleme. Grecia, Bulgaria și România au lansat o inițiativă comună pentru crearea unui mecanism permanent de intervenție în cazul prețurilor excesive la energie, informează agenția bulgară de presă BTA.
Până în prezent, livrările de gaze naturale din Azerbaidjan către Bulgaria nu au fost încă reluate, transmite BTA, citând Bulgargas. Furnizorul public a precizat că, potrivit ultimelor informații disponibile, problemele tehnice nu au fost încă..
Stabilizarea finanțelor de stat va fi principala sarcină a noului ministru de Finanțe, Temenuzhka Petkova, a anunțat aceasta la preluarea mandatului. Temenuzhka Petkova a declarat că Bulgaria are șansa de a introduce moneda euro, șansă care nu ar..
Inflația pentru 2024 este de 2,2% față de anul precedent, informează Institutul Național de Statistică. În decembrie, acest indicator a fost de 0,4%. Inflația medie anuală pentru perioada ianuarie 2024 - decembrie 2024 față de perioada ianuarie 2023 -..
Capitala Bulgariei găzduiește astăzi Forumul Economic de la Sofia. Cea de-a cincea ediție a forumului se concentrează pe provocările și oportunitățile..
„Stabilitatea financiară și fiscală a fost zdruncinată în ultimii ani, este bine că s-a format un guvern”, a declarat Vasil Velev, președintele Asociației..
Bulgaria face progresele necesare pentru adoptarea monedei euro, potrivit reprezentanților instituțiilor europene cu care s-a întâlnit ministrul de..