În orașul Varna, așa numita capitală a Mării Negre, pe 11 și 12 octombrie, între orele 16.00 și 22.00, va avea loc Urban Wine Fest.
Organizatorul inițiativei este Asociația Bulgară a Profesioniștilor Vinului, care reunește experți din fiecare sferă a domeniului vitivinicol - oenologi și proprietari de crame, comercianți de vinuri, specialiști în marketing, turism vitivinicol, export.
Evenimentul este găzduit de spațiul de artă contemporană alternativă ReBonkers. Festivalul vinului din oraș este dedicat diversității soiurilor locale de struguri de vin, pe care vinificatorii bulgari le folosesc pentru a da aspectul autentic al vinului bulgăresc. Vor fi prezentate peste 40 de vinuri reprezentative din peste 17 soiuri locale.
Traficul spre Sofia pe autostrada Struma este lent, au postat șoferii pe Facebook. Șoferii din această regiune trebuie să conducă prudent din cauza condițiilor meteorologice dificile. Agenția pentru Infrastructură Rutieră a anunțat că niciun drum din..
Jumătate dintre bulgari consideră adaptarea la schimbările climatice o prioritate națională, potrivit unui sondaj realizat de Banca Europeană de Investiții (BEI). Experiențele personale legate de fenomene meteorologice extreme sunt, de asemenea,..
Un hackathon de două zile intitulat „Innovate VT”, vol.2 va reuni tinere talente la Universitatea Națională Militară „Vasil Levski” din Veliko Târnovo pe 12 și 13 noiembrie, informează BTA. Principalul organizator al evenimentului este institutul..
Cu ocazia Zilei mondiale a diabetului, instituțiile medicale din diferite orașe din Bulgaria organizează consultații gratuite pentru persoanele cu diabet..
”Partidul Socialist Bulgar - Stânga Unită (BSP) și Renaștere au strâns 55 de semnături pentru a se adresa Curții Constituționale în încercarea de a..
Reprezentanții poporului au făcut o a treia încercare nereușită de a-și alege președintele Parlamentului. Forțele politice au înaintat din nou cinci..