20 400 de persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere în UE în 2023, o reducere de 1% față de 2022, a raportat Comisia Europeană. Suedia și Danemarca dețin întâietatea pentru cele mai sigure drumuri, cu 22, respectiv 26 de decese la un milion de locuitori.
Bulgaria ocupă ultimul loc, urmată de România. Acestea au înregistrat cele mai mari rate, cu 82 și, respectiv, 81 de decese la un milion de locuitori în 2023.
Dacă există fonduri, construcția noului pod peste Dunăre la Ruse poate începe în 4 ani, a declarat președintele Uniunii Științifice și Tehnice pentru Transporturi, ing. Iasen Ișev. Acesta a participat la "Forumul Transporturilor pe Dunăre - 2024" la..
Aurora boreală a fost observată pe cerul Bulgariei în primele ore ale zilei de 11 octombrie, a declarat Pencio Markishki, fizician la Institutul de Astronomie al Academiei Bulgare de Științe. "Cerul de deasupra orizontului nordic era luminat în roșu,..
Ministrul Culturii, Naiden Todorov, a anunțat că au fost identificate două persoane din minister implicate în schema de sifonare a banilor de la buget. Nu poți avea scheme fără implicarea unor persoane din Ministerul Culturii, a declarat ministrul..
Dacă există fonduri, construcția noului pod peste Dunăre la Ruse poate începe în 4 ani, a declarat președintele Uniunii Științifice și Tehnice pentru..
Ministrul Culturii, Naiden Todorov, a anunțat că au fost identificate două persoane din minister implicate în schema de sifonare a banilor de la buget...
Aurora boreală a fost observată pe cerul Bulgariei în primele ore ale zilei de 11 octombrie, a declarat Pencio Markishki, fizician la Institutul de..