"Liderul GERB, Boyko Borissov, trebuie să răspundă clar dacă îl va elimina pe Delyan Peevski din anturajul său și va relua dezvoltarea europeană a Bulgariei sau va lucra cu Delyan Peevski și va duce Bulgaria spre o dictatură, pe care Peevski încearcă în prezent să o construiască.„ a fost apelul pe care l-a făcut în în direct la Radioul Național Bulgar, fostul prim-ministru Nikolay Denkov de la "Noi Continuăm Schimbarea".
Acesta a confirmat că a doua formațiune ca rreprezentare din viitorul parlament bulgar, PP-DB nu va susține un guvern cu prim-ministrul Boyko Borissov, deoarece nu are încredere în acesta. De asemenea, coaliția continuă să insiste asupra unui candidat pentru funcția de prim-ministru care să fie echidistant față de toate forțele parlamentare. Denkov a fost, de asemenea, ferm că PP-DB nu este deschis la un guvern cu participarea formațiunii "Renașterea", deoarece acest lucru ar contraveni parcursului european al Bulgariei.
„Continuăm schimbarea” a indicat corupția ca unul dintre principalele puncte slabe ale celor 100 de zile de guvernare ale GERB, «BSP – Stânga Unită» și «Există un astfel de popor». Partidul nu renunță la votul de neîncredere după primirea raportului de..
Fiul președintelui SUA - Donald Trump Jr. și Gila Gamliel, ministrul Științei și Tehnologiei din Israel, vor participa la un forum de afaceri la Sofia pe 27 aprilie 2025, organizat de platforma globală de active digitale Nexo, a anunțat compania...
La 1 ianuarie 2026, Bulgaria va prelua președinția Strategiei Dunării pentru a doua oară (după 2018). Acest lucru se întâmplă într-un moment dificil pentru Europa, un moment în care lumea se schimbă rapid, când este mai important ca niciodată să..
Președintele bulgar Rumen Radev a avut o conversație telefonică cu președintele polonez Andrzej Duda înaintea viitorului Summit al Inițiativei celor Trei..
Partidul Democrații pentru o Bulgarie Puternică (DSB), una dintre formațiunile din coaliția Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democratică (PP-DB), a cerut..
Aderarea deplină a Bulgariei și a României la spațiul Schengen consolidează semnificativ economia Uniunii Europene. Acest lucru se afirmă într-un raport..