”Nu poate exista un guvern stabil fără partidul Renaștere, a declarat liderul partidului, Kostadin Kostadinov, în cadrul celei de-a 51-a Adunări Naționale nou-aleasă.„Un astfel de guvern poate fi format, dar nu va fi nici stabil, nici de lungă durată”, a subliniat Kostadin Kostadinov. El a început declarația partidului cu un rezumat al alegerilor recente, subliniind că, în opinia sa, 1 milion de alegători și-au vândut votul.
”Alte 4 milioane nu s-au deranjat să meargă la secțiile de votare”, a spus Kostadinov. El i-a criticat pe diplomații occidentali prezenți la sesiunea inaugurală a noului Parlament pentru că nu au reacționat la încălcările alegerilor din țară și a adăugat că ''Bulgaria este de partea greșită a Istoriei”, din cauza sprijinului său pentru Ucraina.
Președintele Partidului Socialist Bulgar - Stânga Unită a îndemnat forțele politice din noul parlament să lase deoparte egoismul de partid, astfel încât să poată fi evitate alte alegeri. El a făcut apel la ”trecerea în revistă a corupției”, ”jos..
în 10 noiembrie 1989, acum 35 de ani, cădea regimul autoritar al dictatorului comunist Todor Jivkov. Cu această ocazie, agenția de presă BGNES, după ce a constatat că monumentele trecutului totalitar împodobesc încă spațiile centrale din orașele și..
La data de 10 noiembrie 1989, Adunarea Plenară a Comitetului Central al Partidului Comunist Bulgar l-a destituit pe secretarul său general și președinte al Consiliului de Stat, Todor Jivkov. Așa a debutat începutul simbolic al tranziției de la un sistem..
Președintele Partidului Socialist Bulgar - Stânga Unită a îndemnat forțele politice din noul parlament să lase deoparte egoismul de partid, astfel încât..
în 10 noiembrie 1989, acum 35 de ani, cădea regimul autoritar al dictatorului comunist Todor Jivkov. Cu această ocazie, agenția de presă BGNES, după ce a..
Traficul spre Sofia pe autostrada Struma este lent, au postat șoferii pe Facebook. Șoferii din această regiune trebuie să conducă prudent din cauza..