Consiliul de Miniștri a aprobat un proiect de acord de donație între Organizația Mondială a Sănătății și Bulgaria pentru o contribuție voluntară de 100 de mii de euro pentru a sprijini activitățile Organizației în Gaza. Finanțarea va fi asigurată din bugetul ministerului bulgar de Externe, alocat pentru ajutor pentru dezvoltare și asistență umanitară.
Alegerea organizației internaționale către care va fi direcționată contribuția Bulgariei, este motivată de situația dificilă din sectorul sănătății din Gaza. În total, 84% din facilitățile de sănătate au fost distruse, iar sistemul de sănătate se prăbușește din cauza lipsei critice de medicamente, combustibil, personal medical și echipamente, precum și a numărului tot mai mare de răniți, a afirmat, într-o declarație, biroul de presă al guvernului.
Acesta a subliniat, de asemenea, că, în limita capacităților sale, Bulgaria a fost consecventă în furnizarea de sprijin pentru a aborda situația umanitară gravă din Gaza în urma atacului terorist al Hamas asupra Israelului la 7 octombrie 2023.
„Nu cred că ar trebui să fie majorate niciun fel de taxe sau impozite” , a declarat Borislav Gutsanov, ministrul Protecției Sociale, pentru BNT. Întrebat despre bugetul de stat pentru 2026 și despre recomandarea privind creșterea impozitelor și a..
Reprezentanți ai Serviciului de Securitate Diplomatică, Biroului Federal de Investigații (FBI), Administrației pentru Combaterea Drogurilor (DEA) și Serviciului Vamal și de Protecție a Frontierelor al SUA au vizitat Varna pentru a se întâlni cu omologii..
Bulgaria continuă să se numere printre țările UE cu cele mai grave deficiențe în domeniul libertății presei. Aceasta este concluzia unei coaliții de organizații internaționale care activează în domeniul libertății presei, care a desfășurat o misiune de..
Săptămâna trecută, cea de-a 51-a Adunare Națională a Bulgariei a fost practic paralizată. În fiecare dintre cele trei zile de ședință obișnuite –..
Ruzhdi Ruzhdi câștigă al șaselea titlu mondial la aruncarea greutății F55 masculin la Campionatele Mondiale de Para Atletism Paraatletul bulgar Ruzhdi..
„Nu cred că ar trebui să fie majorate niciun fel de taxe sau impozite” , a declarat Borislav Gutsanov, ministrul Protecției Sociale, pentru BNT...