Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Deputații aleg din nou președintele Adunării Naționale

Foto: BTA

După ultima încercare nereușită de a alege președintele Adunării Naționale, deputații se vor întruni, din nou, pe 22 noiembrie, de la ora 10.00. La ultimul vot de miercuri, 20 noiembrie, candidații care au obținut cel mai mare sprijin au fost Raya Nazarian de la GERB-SDS și Silvi Kirilov de la ITN. Acestea au ajuns la balotaj, în timp ce PP-DB s-a divizat în cadrul votului.

Candidatul celui mai mare grup parlamentar, Raya Nazarian, a primit din nou sprijinul doar al colegilor săi din GERB-SDS, în timp ce Silvi Kirilov nu a obținut voturile partidului DA Bulgaria, care a votat "mă abțin".

Candidații pentru această funcție în primul tur au fost Natalia Kiselova, nominalizată de BSP-Stânga Unită, Petar Petrov de la "Renaștere", Raya Nazaryan de la GERB-SDS și Silvi Kirilov de la ITN (Există un astfel de popor).

După un nou vot care nu a condus la alegerea unui președinte, prima ședință a celei de-a 51-a Adunări Naționale a fost din nou suspendată pentru a fi reluată astăzi la ora 10.00.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Borislav Guțanov (stânga) și Kostadin Kostadinov de la tribuna Adunării Naționale

BSP și Renaștere se opun unui proiect pentru un acord de cooperare militară cu Ucraina pe zece ani

BSP-Stânga Unită și Renaștere s-au opus notificării prezentate de premierul interimar Dimitar Glavcev privind viitoarea semnare a unui acord de cooperare în domeniul securității între Bulgaria și Ucraina pentru următorii 10 ani. Deputatul BSP Borislav..

publicat în 18.12.2024 la 13:15
Viktor Orban

Viktor Orban este așteptat să viziteze Bulgaria

Prim-ministrul ungar Viktor Orbán va vizita Bulgaria în această vineri, 20 decembrie, informează BGNES, precum și o serie de alte publicații media bulgare. Informația nu a fost încă confirmată de autoritățile bulgare. „Bun venit lui Viktor Orbán în..

publicat în 18.12.2024 la 09:30

După discuțiile dintre GERB-SDS și BSP-Stânga Unită: Este nevoie de un guvern regulat cu mandat deplin

Negocierile pentru formarea unui guvern între viitorul deținător al mandatului GERB-SDS și partidele parlamentare continuă.Astăzi, GERB-SDS s-a așezat la masa negocierilor cu reprezentanții BSP - Stânga Unită. Echipele de negociere ale celor două..

publicat în 17.12.2024 la 17:00