În săptămâna dedicată protecției urșilor, WWF atrage atenția asupra a șase urși orfani care au primit o a doua șansă la viață. Inițiativa face parte din campania „Abonează-te la natură” și urmărește povestea a șase urși salvați, Huba, Vihar, Goran, Nikola, Misho și Aneta, care aleargă din nou prin munții din Bulgaria.
Într-un comunicat, organizația care se ocupă de păstrarea naturii, a precizat că, pe parcursul a trei ani, datorită sprijinului dedicat al partenerilor interesați, experții WWF au salvat urșii de la moarte sigură printr-o serie de acțiuni coordonate. Organizația notează că urșii din Bulgaria sunt o specie protejată și sunt incluși în Cartea Roșie a țării, fiind amenințați cu dispariția, iar persecutarea și uciderea lor, fiind considerate infracțiune.
Cu toate acestea, în fiecare an, aproape 100 de urși cad victime braconajului, astfel încât WWF își propune să contribuie la protejarea lor prin diverse inițiative.
Un sondaj realizat de agenția de sociologie „Myara” indică o susținere majoritară în rândul bulgarilor pentru reguli mai stricte în unitățile de învățământ. Cercetarea, desfășurată între 29 și 31 ianuarie 2025 pe un eșantion de 801 cetățeni adulți, relevă..
Ocuparea numărului mare de posturi vacante în forțele armate și îmbunătățirea statutului social și a motivației acestora este principalul obiectiv al Programului de guvernare pentru perioada 2025-2029 în sectorul "Apărare". Alte rezultate preconizate..
Un al treilea boicot al supermarketurilor a fost anunțat pentru astăzi. De data aceasta, organizatorii fac apel nu numai să nu se facă cumpărături în marile magazine, ci și să nu se efectueze operațiuni bancare - retrageri și depuneri de bani,..
La inițiativa Uniunii Europene a Organizațiilor de Pacienți pentru Boli Rare, în ultima zi a lunii februarie ne concentrăm asupra persoanelor care trăiesc..
În sprijinul persoanelor cu boli rare, baloane în diferite culori au zburat deasupra Sofiei la prânz, a raportat BTA. Baloanele au fost lansate în curtea..
EPPO depune plângere împotriva a doi bulgari suspectați de fraudă pentru 66.750 de euro Filiala din Sofia a Parchetului European a pus sub acuzare două..