Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

PP a cerut demisia a doi deputați care nu au susținut candidatura lui Silvi Kirilov

Daniel Lorer și Iavor Bojankov
Foto: BTA

”După votul de astăzi pentru președintele Adunării Naționale, Continuăm Schimbarea (PP) a cerut demisia lui Daniel Lorer și Iavor Bojankov”, a scris pe Facebook copreședintele partidului, Kiril Petkov.

Silvi Kirilov, nominalizat de Există un Astfel de Popor, a fost la trei voturi distanță de a fi ales președinte al Adunării Naționale. Doi deputați din partea Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată'' (PP-DB) au votat împotrivă, iar un deputat s-a abținut.

Printr-o decizie a Consiliului Executiv al PP, Daniel Lorer, care s-a abținut în timpul votului pentru Silvi Kirilov, a fost exclus din partid și din toate organele sale. Cu toate acestea, aceeași pedeapsă nu poate fi impusă lui Yavor Bozhankov, deoarece acesta a fost ales deputat din cota civilă.

Nadejda Iordanova, care de asemenea a votat împotrivă, a explicat că panoul de vot nu a funcționat corect, iar votul său a fost numărat incorect.

Bulgaria Democrată - un partener de coaliție al Continuăm Schimbarea, s-a opus ferm excluderii lui Daniel Lorer și Iavor Bojankov din grupul parlamentar al PP-DB, a devenit clar dintr-o postare pe Facebook.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Președintele bulgar așteaptă propuneri pentru ambasadori în capitalele importante

Președintele bulgar așteaptă propuneri pentru ambasadori în capitalele importante Tendința de a administra temporar ambasadele Bulgariei din întreaga lume nu ar trebui să devină o normă, așa cum este cazul în prezent. Acesta a fost apelul lansat de..

publicat în 25.08.2025 la 17:30

Jeliazkov și Sviridenko au discutat despre integrarea europeană a Ucrainei

Premierul Bulgariei, Rosen Jeliazkov, a avut o videoconferință cu premierul Ucrainei, Iulia Sviridenko. În cadrul discuției, Jeliazkov a reafirmat sprijinul ferm și constant al Bulgariei pentru Ucraina în contextul războiului, subliniind că țara sa se..

publicat în 21.08.2025 la 12:45
Petar Dilov

Ministerul Economiei: Prețurile în leva și euro trebuie să fie afișate cu aceeași dimensiune

Prețurile trebuie afișate cu aceeași dimensiune a fontului pentru ambele monede, cu denumiri clare pentru consumator. Nu există nicio cerință privind ordinea în care trebuie scrisă moneda. Acest lucru a fost declarat de ministrul Economiei și Industriei,..

publicat în 15.08.2025 la 17:45