Până cel târziu în ianuarie, Bulgaria va îndeplini ultimul criteriu pentru aderarea la zona euro - „stabilitatea prețurilor”. După aceea, e rândul politicienilor să acționeze pe deplin, a declarat pentru BNT guvernatorul Băncii Naționale a Bulgariei, Dimitar Radev.
„Politicienii ar trebui să încerce să obțină decizia finală a Consiliului UE în 2025. Data specifică a intrării în zona euro este o consecință a acestei decizii și vine de obicei în termen de șase luni”, a explicat Radev.
Inflația anuală va fi în medie de 2,6% în 2024 și va încetini la 2,4% în 2025, potrivit prognozei macroeconomice de toamnă a Ministerului de Finanțe. Potrivit acesteia, economia va crește cu 2,2 la sută în 2024 și până la 2,8 și 3 la sută în următorii doi ani.
Prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici ar putea crește cu aproape 9% începând de anul viitor, potrivit estimărilor Comisiei de Reglementare pentru Energie și Apă.Aceasta înseamnă că, la un consum mediu de aproape 400 kilowați/oră,..
Consiliul Еconomic și Social al țării a adoptat o declarație privind „Regiunile de planificare în Bulgaria” și propune schimbarea acestora pentru a promova dezvoltarea regională. Consiliul Economic și Social consideră că există un dezechilibru grav în..
Execuția bugetară va fi de 3%. În Adunarea Națională, viceprim-ministrul și ministrul interimar al Finanțelor, Liudmila Petkova, a subliniat că acesta este rezultatul eforturilor depuse, și nu rezultatul planificării bugetare, deoarece o mare parte din..
Premierul Dimitar Glavcev: Zona euro este la ușa noastră Aderarea Bulgariei la zona euro este următoarea prioritate majoră după aderarea deplină a țării..