Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Mogileane omagiază victimele campaniei de asimilare

Gevdet Ceakarov vorbește la un miting comemorativ în Mogileane
Foto: BTA

Cea de-a 40-a aniversare a protestelor turcilor bulgari împotriva așa-numitului „proces de renaștere ” (o campanie de asimilare forțată în timpul comunismului, în cadrul căreia persoanelor de origine turcă li s-a ordonat să-și schimbe numele și să le adopte pe cele bulgărești - n.r.) a fost comemorată printr-un mare miting lângă satul Mogileane.

Printre cei prezenți la miting s-au numărat reprezentanți ai celor patru partide principale din Turcia, consulul general al Ankarei la Plovdiv, Korhan Kungeru, și Mustafa Kara de la Ambasada Turciei la Sofia, informează BTA. În discursul său, liderul grupului parlamentar Democrație, Drepturi și Libertăți (DPS), Gevdet Ceakarov, și-a amintit de Türkan, în vârstă de 17 luni, cea mai tânără victimă nevinovată a campaniei de schimbare a numelui, de Mümün, în vârstă de 16 ani, din satul Raven, de Sezgin, în vârstă de 17 ani, și de multe alte victime ale campaniei de asimilare forțată.

La 26 decembrie 1984, autoritățile au dispersat prin violență o demonstrație a locuitorilor din Mogileane. Când miliția bulgară a deschis focul asupra demonstranților, un glonț rătăcit a lovit o fetiță turcă de 17 luni, omorând-o. Moartea ei a provocat o reacție puternică din partea comunității turce. O fântână a fost construită ulterior în memoria lui Türkan.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Mai puțin de 50% din companiile din Bulgaria acordă în acest an prime de Crăciun

În acest an, angajatorii preferă să înlocuiască al 13-lea salariu cu evenimente și prime de Crăciun.  Bonusuri oferă mai puțin de 50% dintre companiile din Bulgaria, iar valoarea lor depinde de performanțele angajatului, potrivit unui studiu realizat..

publicat în 23.12.2024 la 08:45
Ministrul interimar al Mediului și Apelor, Petar Dimitrov

Deversarea de petrol de lângă Kerch este departe de Bulgaria și se îndreaptă spre Marea Azov, afirmă ministrul Mediului

Nu există niciun pericol imediat pentru apele bulgare sau pentru litoralul bulgăresc. Deversarea de petrol este în derivă spre sud-estul golfului Kerch și spre nordul strâmtorii Kerch și există un pericol serios de poluare a Mării Azov, a declarat..

publicat în 20.12.2024 la 15:00

În plan personal, 60% dintre bulgari sunt mulțumiți de anul 2024, iar 47% sunt optimiști cu privire la 2025

Aproape 2/3 dintre bulgari au declarat că au fericiți în 2024. 26% au răspuns negativ în sondajul tradițional de sfârșit de an al Trend, comandat de ziarul „24 de ore”. Viața personală, familia, anturajul social și munca sunt principalii factori care..

publicat în 20.12.2024 la 11:00