Copreședintele grupului parlamentar al ”BSP-Stânga Unită”, Atanas Zafirov, și-a exprimat speranța că săptămâna viitoare această țară va avea un guvern stabil.
”Astăzi și mâine sunt zile importante, sper că acest nod va fi în sfârșit dezlegat”, a declarat deputatul la o întâlnire cu reprezentanții sindicatului «Podkrepa». El a adăugat că toată lumea face compromisurile necesare pentru ca acest lucru să se întâmple.
Potrivit lui Atanas Zafirov, se fac eforturi pentru a forma o majoritate de lucru ”bazată pe priorități și pe un program, și nu pe majorități flotante sau conjuncturale”
Prima forță politică GERB-SDS negociază cu ”BSP-Stânga Unită” și Există un Astfel de Popor pentru a forma un cabinet. Cu toate acestea, voturile celor trei forțe politice nu sunt suficiente pentru a obține o majoritate parlamentară.
Procuratura a formulat noi acuzații împotriva primarului orașului Varna, Blagomir Koțev, a informat reporterul BNR Silvia Velikova. Se așteaptă ca vineri să i se prezinte materialele din dosar, ceea ce înseamnă că ancheta privind scandalul de corupție..
Se vor depune toate eforturile pentru a se asigura că niciun segment al populației nu va fi afectat negativ, a declarat ministrul Afacerilor Sociale, Borislav Guțanov, referindu-se la pregătirea proiectului de buget pentru 2026. ”Nu văd pe nimeni să..
Primul consulat onorific al Bulgariei în Norvegia a fost inaugurat oficial pe 24 octombrie 2025 în orașul Stavanger, a anunțat Ambasada Bulgariei la Oslo pe Facebook. După intonarea imnurilor naționale ale Bulgariei și Norvegiei, ambasadoarea Desislava..
Guvernul bulgar și grupul german de apărare Rheinmetall au semnat un acord la Sofia pentru construirea unei fabrici de pulbere și proiectile de artilerie..
20 de proiecte în 9 domenii care vor fi implementate de universități bulgare și chineze Bulgaria și China au convenit să consolideze în continuare..
Protejarea drepturilor și îngrijirea comunităților bulgare din străinătate sunt fundamentale pentru politica externă a Bulgariei, a declarat președintele..