Bulgaria și Muntenegru discută despre cooperarea în cadrul inițiativei Destinația Balcani
Potențialul de dezvoltare a orașelor Sofia și Plovdiv în cadrul inițiativei bulgare Destinație Balcani a fost unul dintre subiectele discutate în cadrul unei întâlniri între ministrul turismului din Bulgaria, Miroslav Borșoș, ministrul turismului din Muntenegru, Simonida Kordić.Ministrul Transporturilor din Muntenegru, Maja Vukičević, și reprezentanți ai autorităților locale din Bulgaria, a anunțat Ministerul Turismului.
Miniștrii Borșoș și Vukičević au subliniat că ”Plovdiv este excepțional din punct de vedere istoric și puține orașe europene se pot mândri cu o asemenea bogăție extraordinară, nu doar pentru Bulgaria, ci pentru întreaga regiune. În timpul reuniunii, Sofia a fost prezentată drept una dintre destinațiile turistice cu cea mai rapidă creștere din regiune. În 2024, capitala bulgară a avut peste 1,2 milioane de înregistrări turistice, principalele fluxuri provenind din Italia, România, Turcia, Grecia, Spania, Regatul Unit și Israel.
În februarie, Sofia va găzdui Forumul anual al primarilor B40, care reunește primari ai orașelor și capitalelor din Balcani. Forumul din acest an se va concentra pe îmbunătățirea conectivității transportului în regiune - un factor-cheie pentru facilitarea călătoriilor turistice, potrivit BTA.
Singurul muzeu al sticlei din Bulgaria se află în Beloslav, un orășel situat pe unul dintre brațele lacului Varna. Aici, în 1893, frații Mușalan au pus bazele fabricării sticlei în Bulgaria, deoarece au fondat prima fabrică de sticlă - care a păstrat..
Sofia, recomandată drept cea mai bună destinație europeană pentru turismul de primăvară Călătorii care plănuiesc o escapadă de primăvară ar trebui să ia în considerare Sofia, care a fost desemnată cea mai bună capitală europeană pentru o escapadă cu..
Criza de personal din sectorul turismului a atins niveluri critice, diverse rapoarte sugerând că până la 70% din structurile turistice sunt deficitare în personal. Pierderile economice cauzate de potențialul turistic nerealizat sunt estimate la aproape..
Singurul muzeu al sticlei din Bulgaria se află în Beloslav, un orășel situat pe unul dintre brațele lacului Varna. Aici, în 1893, frații Mușalan au pus..
Sofia, recomandată drept cea mai bună destinație europeană pentru turismul de primăvară Călătorii care plănuiesc o escapadă de primăvară ar trebui să ia..