Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Impozitele nu vor crește în Bulgaria

Borislav Gutsanov
Foto: BTA

„Nu vor exista majorări de impozite sau înghețare de venituri”, a declarat pentru Televiziunea națională bulgară, ministrul Muncii și Politicii Sociale, Borislav Gutsanov. Tot el a mai a declarat că ministerul Protecției sociale nu va fi afectat, iar populația nu va simți lipsa de fonduri, în ciuda deficitului bugetar, de aproximativ 9 miliarde de euro.

Potrivit lui Gutsanov, lipsa cea mai mare din bugetul țării se datorează creșterii pensiilor și salariilor în ministerul Apărării și ministerul de Interne, dar acestea au fost decizii luate de Parlament.

Ministrul a mai afirmat că guvernul de la Sofia, urmează să se decidă dacă va apela la rezerva fiscală, dar chiar dacă se va face un astfel de pas, acesta va fi foarte limitat. În prezent, această rezervă este de aproximativ 4,5 miliarde de euro, iar minimul care ar trebui păstrat întotdeauna, este puțin peste 2 miliarde, ceea ce înseamnă că „există rezerve suficiente”, a explicat ministrul.

În opinia sa, bugetul va fi prezentat parlamentului până la jumătatea lunii februarie, moment până la care vor exista deja viziuni cu privire la modul în care vor fi completate cele 9 miliarde lipsă, a spus mai Gutsanov. 

Potrivit acestuia, refuzul de a cere un raport de convergență pentru zona euro ar trebui să aibă loc după stabilirea situației financiare reale în țară. Mai întâi ar trebui prezentat și adoptat un buget și abia apoi ar trebui solicitat acest raport.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria și Statele Unite confirmă cooperarea în domeniul nuclear civil

Ministrul bulgar al Energiei, Jecio Stankov, și secretarul american al Energiei, Christopher Wright, au semnat o declarație comună prin care confirmă acordul interguvernamental încheiat pentru consolidarea cooperării în domeniul nuclear civil. Documentul..

publicat în 17.09.2025 la 11:15

Înainte de introducerea euro, companiile și cetățenii se grăbesc să depună bani în bănci

Ministerul Finanțelor a plasat pe piața internă, titluri de stat pe 7 ani în valoare de 300 de milioane de leva (144 de milioane de euro) cu o rată a dobânzii de 3,25%. Comenzile de cumpărare depuse s-au ridicat la 446 de milioane de leva, cu un raport..

publicat în 17.09.2025 la 08:45

O delegație comercială chineză vizitează Sofia pentru un forum economic bilateral

O delegație comercială chineză vizitează Sofia pentru un forum economic bilateral Parteneriatul economic a fost discutat în cadrul unei întâlniri între președintele Rumen Radev și viceministrul chinez al comerțului, Lin Ji. La întâlnire au..

publicat în 16.09.2025 la 08:45