Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Primele concerte B.T.R. în Tokyo și Honolulu

Trupa rock pornește într-un turneu național și mondial

Foto: Facebook/B.T.R.

2024 a fost mai mult decât un an de succes pentru B.T.R. - una dintre cele mai emblematice trupe rock din Bulgaria. Aceștia au sărbătorit cea de-a 30-a aniversare a trupei printr-un turneu național jubiliar, culminând cu două concerte consecutive la Sala 1 a Palatului Național al Culturii, precum și un turneu european. Noul an, 2025, se anunță a fi la fel de plin de evenimente, având programate două turnee - un turneu național de cluburi și un turneu mondial.

”Turneul Național de Cluburi 2025” începe pe 7 februarie 2025 la Sofia Live Club și continuă la Varna (12 februarie), Plovdiv (15 februarie) și Stara Zagora (19 februarie). Muzicienii se vor îndrepta apoi spre Germania, unde vor susține un concert la Münster pe 22 februarie 2025, la invitația asociației culturale ”Mica Bulgarie”.

Ilian Dikov

La 27 februarie 2025, ei vor porni într-un turneu mondial de două luni care va traversa continentul. Prima oprire va fi Dubai, urmată de Tokyo și Honolulu (Hawaii). La 7 martie 2025, ei vor începe un turneu în SUA.

”Este interesant, vrem să facem aceste spectacole”, spune chitaristul și principalul autor al muzicii B.T.R., Slavcio Nikolov, care a făcut un turneu în unele dintre aceste locuri cu superbandul Fundația în urmă cu câțiva ani. - În special pentru B.T.R., acesta va fi primul nostru concert în Tokyo. Va fi, de asemenea, prima noastră dată în Honolulu. Sunt câteva orașe din State pe care nu le-am vizitat în turneele anterioare. Întotdeauna este emoționant să întâlnești publicuri diferite și să obții reacția oamenilor care ne văd live pentru prima dată. Așa că avem o mulțime de energie pozitivă pentru acest an.

Slavcio Nikolov

Întrebat la ce fel de public se așteaptă în turneul lor mondial, bateristul B.T.R., Ilian Dikov, răspunde:

”Divers, dar în principal bulgar. Pentru că suntem o trupă care se bazează pe limba maternă de 30 de ani, deci bulgarii sunt principalul nostru public. Desigur, există prietenii, cunoștințele, iubiții, soțiile, soții fanilor noștri, așa că la concerte avem mulți prieteni care nu sunt bulgari.

Ultimul din cele 26 de concerte ale turneului ”Turneul în jurul lumii 2025” al trupei B.T.R. este programat pe 13 aprilie 2025, în Canada. De acolo se vor întoarce în Bulgaria pentru a-și relua turneul național în teatrele de vară din țară, care se va încheia în mod tradițional cu un concert în Sala 1 a Palatului Național al Culturii pe 8 octombrie 2025.


Setlist-ul va include multe dintre melodiile vechi ale B.T.R., precum și cele mai recente, care au fost instantaneu îndrăgite de fani.

În așteptarea turneelor B.T.R., am rămas cu unul dintre hiturile lor, ”100 de speranțe”, de pe albumul De Ce din 2014. Piesa are muzica semnată de Slavcio Nikolov, versurile de Alexander Petrov și aranjamentul trupei. Muzicienii invitați sunt Stoian Ianculov-Stungi la percuție, Kiril Nikolov la cimpoi și Iasen Velcev la clape.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Grafa x Dara Ekimova: ”Nicio clipă”

Două interprete din generații diferite, dar cu o viziune similară asupra muzicii, se reunesc pentru un duet - Grafa și Dara Ekimova. Piesa lor de colaborare se intitulează ”Nicio clipă”. Grafa creează ritmul și o parte din melodie în timp ce își..

publicat în 24.02.2025 la 14:45
Portret pe Vasil Levski, pictor Dionisie Doncev

Vasil Levski și-a luat adio de la viață cu un cântec

”Este un frig cumplit, lemnul și piatra crapă, suntem fără mâncare de două-trei zile, totuși el cântă și este mereu vesel! Seara - înainte de a merge la culcare - cântă; dimineața, de îndată ce deschide ochii, cântă din nou” - așa îl descrie poetul și..

publicat în 19.02.2025 la 13:15

Dirijorul Naiden Todorov: Nu trebuie să rupem legăturile între noi, pentru că roata continuă să se învârtă

Pentru prima dată, trei orchestre din trei țări balcanice învecinate au urcat pe aceeași scenă. Filarmonicii din Sofia, Filarmonicii Macedoniei de Nord și Orchestrei Simfonice de Stat din Salonic li s-au alăturat Corul Filarmonicii Naționale Bulgare..

publicat în 18.02.2025 la 20:00