Eurodeputatul Novakov: Europa va trebui să se bazeze din ce în ce mai mult pe ea însăși în sfera apărării
Trimiterea de soldați din armatele europene în Ucraina nu a fost discutată, a declarat eurodeputatul Andrey Novakov, membru al noii comisii pentru apărare din Parlamentul European, într-un interviu acordat Radioului Național Bulgar. De asemenea, el a subliniat că în prezent nicio țară nu este în siguranță. ”Chiar și Germania, care suferă de un complex de vinovăție istorică, începe să realizeze că trebuie să-și schimbe potențialul de apărare”, a spus Novakov. Potrivit acestuia, în viitor, apărarea va fi un subiect principal peste tot. ”Europa va trebui să se bazeze din ce în ce mai mult pe ea însăși pentru a-și asigura securitatea”, a spus eurodeputatul, subliniind că acest lucru nu este în contradicție cu angajamentele pe care țările le au față de NATO.
Potrivit lui Novakov, Bulgaria păzește una dintre cele mai greu de păzit frontiere din lume și aceasta este contribuția sa la securitatea europeană, dar în același timp echipamentele militare vechi de care dispune „nu sporesc sentimentul de calm și securitate”.
Completul de judecată al Curții de Apel din Sofia a confirmat măsurile de arest a primarului din Varna, Blagomir Kotsev, și a celor doi consilieri municipali, Nikolay Stefanov și Yordan Katelyev. Omul de afaceri Ivaylo Marinov a fost eliberat..
Bulgaria se îndreaptă către Vietnam în căutare de personal calificat și necalificat Ministrul bulgar al Muncii și Politicii Sociale, Borislav Guțanov, și ambasadorul Vietnamului, E.S. Nguyen Thi Minh Ngyuet, au discutat posibilitățile semnării unui nou..
Ministerul Afacerilor Externe a emis o poziție în urma prezenței ambasadoarei Germaniei în Bulgaria, Irene Maria Planck, la protestul de aseară din Sofia împotriva arestării primarului din Varna, Blagomir Koțev, a informat BNR. Ministerul a subliniat..
În cadrul vizitei oficiale la Chişinău, la întâlnirea cu președintele Moldovei, Maia Sandu, premierul Rosen Jeliazkov a declarat că Bulgaria sprijină ferm..
Guvernul bulgar va propune un program dedicat copiilor din Taraklia, pentru ca aceștia să poată descoperi Bulgaria, a declarat premierul Rosen Jelyazkov în..
Când privim pompierii bulgari și echipele internaționale, vedem adevăratul sens al datoriei, al profesionalismului și al solidarității europene în..