Pe 7 februarie, după ore de supraveghere, o patrulă de frontieră cu agenți Frontex, a interceptat în zona Zvezdets un autovehicul în care se aflau doi cetățeni italieni, un spaniol și un lituanian. Cei patru, care se prezentau drept membri ai unui ONG, se întâlniseră cu un grup de 11 migranți ilegali din Maroc. Atât cetățenii europeni, cât și migranții au fost conduși la secția de poliție din Malko Tărnovo.
În cazul europenilor, a fost întocmit un dosar administrativ, fiind eliberați. În schimb, pentru cetățenii marocani a fost inițiată o procedură accelerată de extrădare, iar aceștia sunt temporar cazați în centrul Lyubimets. Aceștia au declarat că au plătit 150 de euro unei călăuze turce pentru a fi conduși până la gardul de frontieră, unde au primit coordonate și sprijin logistic pentru a-și continua drumul.
Conform Poliției de Frontieră, în ultimele luni, numărul cetățenilor străini care pretind că sunt voluntari, dar sunt implicați în astfel de activități, a crescut de cinci ori, aceștia fiind reținuți în circumstanțe similare.
Medici din India se vor specializa la Spitalul Rachila Anghelova din Pernik. Sub supravegherea mentorilor, aceștia vor lucra în secția de copii, în secția de neurologie și în prima secție internă, transmite corespondentul BNR Elena Tamakiarska. Practica..
Marți dimineață, vizibilitatea va fi redusă în câmpii și văi. Temperaturile minime vor fi cuprinse între minus 10 și minus 4°C, ajungând la minus 14°C în văi izolate. În Sofia vor fi în jur de minus 10°C. În timpul zilei va fi mai mult soare, cu înnorări..
Ministrul Transporturilor Karagiov: Cineva încearcă să testeze sistemele de securitate ale aeroportului Incidentul cu o dronă care a intrat în zona aeroportului din Sofia pe 7 februarie 2025, provocând întreruperea a 6 zboruri, a condus astăzi la o..
Greva națională din Belgia va afecta zborurile Sofia-Bruxelles Greva națională din Belgia, programată pentru data de 13 februarie 2025, va duce la..
Cu 197 de voturi „pentru”, Adunarea Națională a aprobat în unanimitate, în primă lectură, interzicerea totală a importului, comerțului, furnizării,..
Consiliul de Miniștri a aprobat o foaie de parcurs pentru finalizarea autostrăzii Struma. Conform calendarului, în februarie 2025 urmează să fie lansată o..