Poeta bulgară Zdravka Slavenova își prezintă astăzi noua carte, Pe dealurile spiritului, în cadrul unui eveniment organizat la Biblioteca Publică din Burnaby, Canada. Lansarea va avea loc la ora locală 18:30, în sala de evenimente a bibliotecii, situată pe 6100 Willingdon Ave., Burnaby, BC. Intrarea este liberă.
Într-o declarație pentru BTA, autoarea a mărturisit că volumul este dedicat originilor și oamenilor din țara sa natală.
„Mă inspiră dragostea autentică și nostalgia. Ideea cărții, selecția textelor și o parte din conținut sunt rezultatul colaborării mele cu Assen Strugov, un om de litere, poet și autor a numeroase cărți”, a mai precizat Slavenova.
Originară din pitorescul oraș montan Razlog, poeta s-a stabilit în Canada în 1990 și s-a implicat activ în viața comunității bulgare din Vancouver. De-a lungul anilor, a organizat concerte cu artiști bulgari și a fondat școala bulgară din oraș. De asemenea, a participat la Forumul Bulgarian Authors around the World, desfășurat în noiembrie 2024 la Milano, Italia.
Ceasul Teatrului de păpuși este de 48 de ani, una dintre emblemele orașului Stara Zagora. A fost pus în funcțiune în 1977 și este singurul de aceste fel din Peninsula Balcanică. Teatrul a oferit mai multe informații pe pagina sa de Facebook, după..
Marii câștigători ai celei de-a 28-a ediții a Festivalului Ritonul de Aur, al cinematografiei documentare și de animație bulgare sunt filmul de animație " Umăr alb pentru un om negru " al regizorului Henri Kulev și documentarul " Dorința lui Geri " de..
Celebra atletă Stefka Kostadinova a fost aleasă de către Comitetul Olimpic Bulgar, să reprezinte Bulgaria la expoziția de fotografie "Femeile și sportul în UE", deschisă la Parlamentul European din Bruxelles. Expoziția prezintă sportive emblematice din..
Expoziția „Conexiuni posibile: persoane din atelierul lui Nikolai Schmirgel” , deschisă astăzi la Sofia City Art Gallery, explorează legăturile artistului..