Bulgaria apreciază foarte mult relațiile excelente de bună vecinătate, prietenie și parteneriat cu România, în spiritul cărora am reușit să obținem aderarea deplină a ambelor țări la Schengen. Iată ce a declarat ministrul afacerilor externe, Gheorg Gheorghiev, la întâlnirea cu ministrul român de externe, Emil Hurezeanu, în cadrul Conferinței de Securitate de la München. Gheorghiev l-a asigurat pe omologul său român că Bulgaria acordă o mare importanță proiectelor noastre comune în domeniul cooperării transfrontaliere. De asemenea, el a subliniat că România se numără printre principalii parteneri comerciali și economici ai Bulgariei și că acordăm o mare importanță extinderii și aprofundării relațiilor economice tradițional bune cu vecinul nostru nordic.
Cei doi miniștri au discutat, de asemenea, despre sprijinul consistent acordat Ucrainei în eforturile sale de a-și păstra independența și integritatea teritorială, precum și despre stabilitatea, durabilitatea și integrarea europeană a Republicii Moldova, care este, de asemenea, esențială pentru comunitatea noastră istorică din această țară.
Pașaportul unui cetățean bulgar în vârstă de 53 de ani, cu inițialele Y. Х. B. a fost găsit la locul accidentului cu microbuzul căzut în Dunăre, în județul Mehedinți, informează BTA. Potrivit Agerpres și Digi24, la volanul microbuzului se afla un..
Pe 8 aprilie 2025, la Ambasada României din Sofia, a avut loc un moment cu adevărat special pentru cultura română și pentru relațiile româno-bulgare: Doamna dr. Lora Nenkovska – cercetător, traducător și lector de limba română la Universitatea „Sf...
Începând de astăzi, de la ora 9:00, circulația autovehiculelor – atât ușoare, cât și de mare tonaj – pe Podul de la Dunăre, la granița dintre Bulgaria și România, va fi complet suspendată. Măsura este necesară pentru realizarea lucrărilor de reparație la..
Miercuri, 30 aprilie, între orele 8:00 și 17:00, traficul pe Podul Prieteniei, lângă Ruse, va fi oprit periodic, la intervale scurte, a anunțat Agenția..