Președintele Bulgariei, Rumen Radev, a convocat astăzi o reuniune a Consiliului consultativ pentru securitate națională, dedicată riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale generate de răspândirea substanțelor narcotice și toxice în rândul tinerei generații și de abuzul acestora.
”Răspândirea și consumul de droguri de către tineri nu pune în pericol doar viitorul și sănătatea lor. Aceasta este o problemă care ne amenință viitorul ca națiune”, a declarat președintele după reuniune. Șeful statului a subliniat că participanții la consiliu s-au unit în jurul unor măsuri legislative specifice, a necesității prevenției și a programelor care vizează timpul liber al tinerilor.
”Statul ar trebui să se îndrepte cu toată puterea sa împotriva celor care vând și distribuie droguri”, a cerut Radev.
Aproape 13% din populația Bulgariei a consumat cel puțin o dată un anumit tip de drog.
În ultimii 5 ani, consumul acestor substanțe a crescut semnificativ - cu 30%, potrivit unui studiu realizat de Centrul Național pentru Sănătate Publică.”Spune-mi o poveste” este titlul celui mai recent cântec al lui Miro, pe care îl dedică tuturor compatrioților care sunt departe de Bulgaria. ”Cântecul este despre iubire și apartenență, pe care timpul și distanța nu le pot schimba. Îl dedic miilor de..
Cetățenii care traversează pe trecerea de pietoni cu telefonul mobil în mână, ar putea fi amendați, prevăd unele modificări legislative. Potrivit insp. Lachezar Bliznakov de la Poliția rutieră, sancțiunea se va aplica atât celor care vorbesc, cât și..
Trei bulgari acuzați de spionaj pentru Rusia în Marea Britanie au fost găsiți vinovați Trei cetățeni bulgari acuzați de spionaj pentru Rusia în Marea Britanie au fost găsiți vinovați, informează BGNES. Trei bulgari suspectați de spionaj pentru..
Adunarea Națională a Bulgariei organizează o reuniune extraordinară în cadrul căreia deputații audiază conducerea Comisiei Electorale Centrale și a..
Cetățenii care traversează pe trecerea de pietoni cu telefonul mobil în mână, ar putea fi amendați, prevăd unele modificări legislative. Potrivit insp...
”Spune-mi o poveste” este titlul celui mai recent cântec al lui Miro, pe care îl dedică tuturor compatrioților care sunt departe de Bulgaria. ”Cântecul..