După Duminica Brânzei (Iertării), pe 3 martie a început Postul Mare.Creștinii ortodocși se vor abține de la consumul de alimente de origine animală, inclusiv carne, ouă, lapte și produse lactate.
Postul Mare simbolizează cele 40 de zile pe care Iisus le-a petrecut în deșert. Nu este doar un post alimentar, ci și o abstinență de la gânduri, cuvinte și fapte rele.
Postul nu este o simplă dietă. Scopul postului este de a umili sufletul prin lepădarea de trup. Prin post, credincioșii renunță la păcatele lor, se „purifică” și se apropie de natura lui Dumnezeu și a Fiului Său, Iisus Hristos.
Pe 9 decembrie Biserica Ortodoxă sărbătorește Conceperea Preasfintei Theotokos de către Sfânta Ana. Ioachim și Ana au rămas mult timp fără copii, în ciuda vieții lor neprihănite. Pe lângă durerea lor personală, ei au îndurat și oprobiul public,..
Biserica Ortodoxă bulgară cinstește pe 6 decembrie memoria Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni. El este numit sfântul milei deoarece întreaga sa viață a fost dedicată sprijinirii celor săraci, suferinzi, nevinovați și nedreptățiți. Cuvintele sale..
Astăzi, Biserica Ortodoxă Bulgară o cinstește pe Sfânta Muceniță VarVara - o fecioară de viță nobilă, care a fost decapitată pentru credința ei creștină la începutul secolului al IV-lea. Această zi mai este numită și Crăciunul Femeilor. Acest nume..